Abia a absolvit cursurile Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică din București. Și, cu toate acestea, la 24 de ani, a reușit să facă trei scurtmetraje, premiate la TIFF și la Berlin. Între TIFF și Festivalul Internațional Studențesc de film de la Tel Aviv, am stat de vorbă cu tânăra regizoare Roxana Stroe despre visurile unui regizor la început de drum, despre situații tragicomice românești și despre cât de importantă e muzica într-un film.

Toate cele 3 filme ale tale (scurtmetraje) au câștigat premii – la TIFF, la Berlin (Generation 14 plus). Cât de importante sunt aceste premii pentru un tânăr regizor? Te așteptai la ele?
Important e, în primul rând, să ai un film care să te reprezinte, să vorbească despre lucrurile în care crezi la momentul respectiv, să poți să îți asumi ce afirmi acolo de la primul cadru până la ultimul. Premiile îți deschid niște uși, trezesc mai ușor interesul în ceea ce te privește și asta ajută destul de mult când ești la început de drum. Nu poți să fii sigur de nimic, nu ai de unde să știi ce o să fie pe placul juriului, părerile sunt împărțite de cele mai multe ori, dar e cu atât mai intens cu cât nu știi la ce să te aștepți.

Care e povestea celui mai recent film, O noapte în Tokoriki?
Pe scurt, e o poveste de dragoste. Am mai spus-o, filmul vorbește despre o generație care a crescut cu un anumit gen de muzică, despre prima iubire în forma ei neclară, confuză, reprimată de cele mai multe ori, dar care lasă urme adânci într-un moment când nici nu realizezi profunzimea propriilor sentimente.

Tragicomicul în varianta absurdă – acesta pare a fi leitmotivul scurtmetrajelor tale. De ce această abordare?
Probabil pentru că din perspectiva asta văd tot ce se desfășoară în jurul meu, așa mă raportez la orice situație cu care intru în contact direct sau indirect. Poate că mi-e mai ușor să empatizez și să înțeleg un eveniment, un fenomen, dacă îl abordez prin prisma asta.

Spuneai într-un interviu că ai fost foarte atentă la culori, locații, obiectele de decor și muzica din Black Friday. Cum și unde le-ai găsit pe cele din O noapte în Tokoriki? Care a fost cea mai amuzantă parte în aceste căutari?
Și la Black Friday și la O noapte în Tokoriki am colaborat cu aceeași scenografa – Adina Lupu – care a înțeles în ce direcție vreau să duc poveștile și ce atmosferă trebuia creată. Eu caut locațiile, tata când are timp liber mă ajută și merge cu mine; la Tokoriki s-a implicat și Laurențiu Răducanu (directorul de imagine), am filmat secvențele de exterior în comuna Perișoru, de unde e el. Cât despre decor și recuzită, am umblat ceva cu Adina prin toate halele de la Dragonul Roșu și magazine second-hand, încercând să găsim tot ce trebuia. Am luat și haine de la Saga film și îi mulțumesc pe această cale Ralucăi Mănescu care m-a ajutat și cu partea de producție. Iar muzica, elementul poate cel mai important din Tokoriki, a fost, mai degrabă, punctul de la care a plecat povestea de fapt. Aveam piesele în cap, am crescut cu ele și îmi doream să își găsească locul în poveste.

Cum ai ales actorii?
Pe unii dintre ei îi știam dinainte, îi văzusem în alte scurtmetraje sau în piesele pe care le joacă pentru examenele de la actorie. Nu se poate vorbi de casting, ca student te duci și abordezi direct. Eu, cel puțin, nu am făcut, m-am dus și am vorbit cu ei. S-a nimerit să fie toți disponibili în perioada programată și să își dorească să se implice în proiect.

Unde și când vom putea vedea filmul în România?
Dupa TIFF și Festivalul Filmului European care are proiecții în mai multe orașe din România, festival în care puteti viziona și scurtmetrajele mele anterioare (Black Friday și Plante perene), încă nu e stabilită următoarea proiecție.

De ce scurtmetraje? Când apare și primul lung metraj semnat de Roxana Stroe?
Scurtmetrajele realizate până acum sunt toate scurtmetraje de școală, inclusiv Tokoriki care e filmul meu de diplomă. Cred că e normal să începi cu filme scurte, nu mi se pare o idee bună să te apuci de lungmetraj dacă încă nu te simți pregătit. E greu să găsești oameni dispuși să investească într-un lungmetraj dacă tu nu ai făcut măcar unul scurt înainte, care să fi fost remarcat. Nu-mi place să mă grăbesc, fac totul în ritmul meu. Momentan lucrez la următorul proiect de scurtmetraj.

Serialul obsesie? Nu am fost așa obsedată de vreun serial, dar aș putea să mă uit oricând la Seinfeld.
Actorul pentru care ai face un film? Hmmm, sunt 2: Kevin Spacey și Vincent Cassel.
Regizorul cu care ai vrea să lucrezi…. Roy Andersson.
Ai da un premiu pentru muzica de film… La grande bellezza.
Regia înseamnă pentru Roxana Stroe… nu i-am găsit o definiție, e un mod de a mă exprima.