În cadrul renumitelor premii Grammy, care au ajuns în acest an la a 60-a ediție, se poate observa o mare diversitate atunci când vine vorba de look-urile de beauty. Spre deliciul publicului, sursele de inspirație sunt multiple, avem atât look-uri bold, colorate, glamour, cât și look-uri mai soft, feminine, naturale. Mă bucură faptul că văd atâta culoare pe covorul roșu, celebritățile au readus acel aer fresh și neașteptat, care ne poate îndruma în alegerea propriilor look-uri în cadrul unor evenimente speciale din viața noastră.
Iată care sunt preferatele #Alist:
Hailee a purtat un machiaj pe cât de simplu, pe atât de sofisticat. Elementele cheie ale apariției sale – teal smokey eyes, gene voluminoase, piele luminoasă, buze nude. Pata de culoare de pe pleoape a fost evidențiată astfel de simplitatea celorlalți factori, conturând un look feminin și glam.
Așa cum ne-a obișnuit, în special în ultimii ani, apariția artistei a fost una feminină, elegantă, cu accent pe privire. Sir John, make-up artistul său, pune întotdeauna accentul pe elemente precum – piele proaspătă, neîncărcată, sprâncene îngrijite, dar naturale, ochi conturați fin, nu excesiv, pe scurt, less is more!
WOW! Aceasta este prima reacție la look-ul purtat de Lady Gaga, nici nu știi la ce să te uiți mai întâi, la coafură, la machiaj?! Cert este că artista a creat controversă, purtând un machiaj neutru, cu buze nude și cat eyes accentuați cu mult negru și glitter, iar, ce-a de-a doua surpiză se dezvăluie atunci când se întoarce cu spatele, sub forma unei cozi lungi, împletite, cu detalii care imită un corset.
Ruj vampy, gloss pe pleoape, soft eyeliner și sprâncene conturate – un look clasic și sofisticat care nu va ieși niciodată din tendințe. Rita ne încântă cu o apariție elegantă, simplă, dar de efect. Părul voluminos cu bucle lejere și machiajul impecabil o avantajează în mod deosebit pe artistă.
Janelle a purtat un machiaj clasic – Piele satinată, fresh, buze glossy, sprâncene naturale, codițe de eyeliner și gene voluminoase, adus în actualitate cu ajutorul unei pete de culoare – teal, pe pleoapa inferioară. Aceasta este o metodă ușoară, dar de efect, prin care poți oferi look-ului tău un twist atrăgător. De asemenea, accesoriile din păr asortate cerceilor au constituit un detaliu de efect în cadrul apariției sale.
O fotografie face cât 100 de cuvinte – artista a mers pe tonuri vibrante. Look-ul său a fost unul cu totul deosebit, buzele roșii, bine conturate și fardul mov electric de pe pleoape împreună cu coafura inedită au conturat o apariție spectaculoasă, greu de uitat.
Cat Eyes, buze senzuale, tonuri rose și o coafură simplă, scoasă în evidență de un accesoriu de păr – coronița de stele – acest look o avantajează și, totodată, o caracterizează pe artistă. Lana ne-a obișnuit cu pasiunea sa pentru accesorii de păr, care, că tot veni vorba, sunt extrem de în trend în acest an.
Actrița ne încântă cu o coafură statement – wet waves, dar și cu un machiaj discret, cu un strop de culoare – lime green, plasat în colțul intern al ochilor. Restul machiajului este natural, o alegere inspirată deoarece accentul se păstrează astfel pe cele două elemente menționate anterior.
Foto: hepta.ro, Beyoncé
CITEȘTE ȘI: