Presară sezonul de sărbătoare cu un strop de glamour

Perioada sărbătorilor este una aglomerată – nu cred că poate spune cineva că ar fi altfel. Pentru că, în general, până și un detaliu precum planificarea outfiturilor de petrecere ajunge să ocupe timp prețios, îți fac o propunere – nu te mai concentra pe haine, ci pe accesorii. Poartă o little black dress clasică, cu siluetă minimalistă, care să se evidențieze printr-o croială inedită, ieșită din comun, și adaugă câteva piese de bijuterie strălucitoare, în ton cu aerul festiv.

Un look cu care nu ai cum să dai greș este un set colier + cercei (ignoră regula care spune că va arăta învechit, este perfect okay să porți bijuterii din același set, ba chiar a redevenit cool, cum era acum câteva decenii).

Bijuteriile de mai sus fac parte din noua colecție Swarovski, inspirată de contrastele de ordin arhitectural și de entuziasmul descoperirii unui nou oraș.

Directorul creativ al brandului austriac, Nathalie Colin a imaginat o colecție care să plimbe purtătoarea, la nivel imaginar, prin cele mai animate orașe din lume. Modernitatea întâlnește feminitatea, distracția devine moment festiv, iar îndrăzneala atinge cote irezistibile. De dimineața și până la căderea nopții, 24/7, orașul respiră și vibrează, aducând la viață o energie creativă pe care am tradus-o în designul noii linii de bijuterii. Această colecție omagiază ADN-ul brandului, luând tehnicile de prelucrare a cristalelor și proiectându-le în viitor. Swarovski este despre glamour modern-cu un twist extraordinar”, explică ea.

Linia pentru iarnă este inspirată de viața urbană, de luminile orbitoare ale orașului și de dinamismul său. Patternuri care amintesc de imaginea unor pixeli, tonuri metalizate și accente care duc cu gândul la gaming și la comunicare virtuală, dar și nuanțele neon și referințele la emoji – toate se îmbină pentru a crea un vibe urban.

Dacă vrei să creezi o ținută cât mai eye-catching, îți propun să go all out: poartă două sau trei piese din colecția Swarovski alături de o rochie strălucitoare, pentru un look ultra glamour.

Bijuteriile perfecte pentru făcut cadou

AI nevoie de idei de stocking stuffers? Mergi la sigur cu ceva… sclipitor. Colecția pentru sărbători te transportă într-un ținut magic al cristalelor. Bijuteriile sunt gândite în așa fel încât să maximizeze aerul glam, iar formele sunt inspirate de cele ale artificiilor și a corpurilor celestiale. Focalizată pe tonuri sofisticate de auriu, argintiu și verde smarald, linia Holiday evocă efervescența nopților de sărbătoare și este accentul perfect pentru orice look de party – fie că vorbim despre o rochie lungă și elegantă sau despre jeans și un top cool.

Colecția de toamnă/iarnă mai vine cu un concept nou – linia Remix, care redefinește regulile, în sensul că fiecare piesă poate fi personalizată și purtată astfel încât să reflecte cât mai bine personalitatea și stilul celei ce o poartă.

Am fost mereu o activistă în ceea ce privește stilul personal, așa că această colecție, Remix, este una dintre preferatele mele, pentru că oferă posibilități infinite de a îmbină piesele”, spune Nathalie Colin.

Că mergi la party-uri de sărbători sau că vrei să accesorizezi pur și simplu ținutele de zi cu zi cu un strop de glamour, bijuteriile din noua colecție Swarovski sunt nota ideală de senzualitate relaxată.