Nu, nu trebuie să vă îngrijorați: nu e vorba despre un conflict serios între președintele Statelor Unite și prințul Casei Regale din Marea Britanie, ci de un schimb de replici foarte simpatic pe care cei doi l-au avut pe Twitter. Motivul? Competiția Invictus Games, creată de Prințul Harry, la care participă foști militari răniți la datorie din diferite state.
În urmă cu două săptămâni, Barack Obama și soția lui, Michele, au fost invitați la Palatul Kensington cu ocazia aniversării Reginei Elizabeth, care a împlinit 90 de ani. Cei doi și-au petrecut timpul în compania Prințului William și a lui Kate Middleton, făcând cunoștință chiar și cu micuțul George, dar au primit și o provocare din partea Prințului Harry, care le-a spus că așteaptă să vadă de ce sunt în stare la Invictus Games, competiție care va debuta pe 8 mai, în Florida.
Nu a durat mult până când Barack și Michele Obama i-au dat replica acestuia printr-un filmuleț postat pe contul de Twitter al Primei Doamne, avertizându-l „să aibă grijă ce își dorește”. În clipul lor apar și trei militari care par pregătiți de competiție.
Nici răspunsul lui Harry nu a întârziat să apară. Prințul a vizionat filmulețul alături de bunica sa, Regina Elizabeth, care a avut o reacție extrem de simpatică.
Boom!
Unfortunately for you @FLOTUS and @POTUS I wasn’t alone when you sent me that video 😉 – H.https://t.co/sjfSQvkzb6
— Kensington Palace (@KensingtonRoyal) 29 aprilie 2016
Foto: hepta.ro