Prima fotografie cu Bebelușul Regal

bebe regal

Ducii de Sussex, Meghan și Prințul Harry și-au prezentat azi lumii întregi bebelușul născut luni dimineața, al cărui nume n-a fost încă anunțat. Cuplul Regal a organizat o întrevedere cu presa la Castelul Windsor unde l-au arătat pe nou-născutul lor, ținut în brațe de tatăl lui. Meghan, proaspăta mamă, poartă o rochie albă și își mângaie drăgăstos fiul.

bebe regal

Proaspeții părinți au petrecut câteva minute la St. George’s Hall (Windsor) vorbind cu presa, iar Meghan a spus că trăiește momente magice, minunate. ”A fost visul nostru să-l avem pe cel mic și am avut parte de câteva zile speciale. Am alături de mine cei mai minunați doi oameni din lume, deci sunt cea mai fericită. Bebelușul e foarte cuminte, e foarte calm”, a declarat Meghan, iar Prințul Harry a adăugat râzând că nu știe de unde moștenește micuțul aceste calități. Întrebat cu cine seamănă băiatul, Printul Harry a a spus că bebelușii se schimbă mult în primele săptămâni de viață, așa că îi monitorizează fiecare mișcare. ”Aspectul i se schimbă de la o zi la alta, deci, cine știe?”

Întrebat de felul în care se simte ca tată, Harry a spus că e minunat. ”A fi părinte e grozav. N-au trecut decât trei zile, dar sunt absolut încântat de micuțul nostru” și a adăugat că de-abia așteaptă să-și petreacă timpul alături de fiul lui și să-l vadă cum crește.

bebe regal

Foto: Hepta

Categorii Lifestyle