Primele imagini de la nunta Pippei Middleton

Pippa Middleton, sora mai mică a lui Kate Middleton, s-a căsătorit sâmbăta aceasta cu James Matthews, managerul unui fond de investiții, şi absolut toată lumea a stat cu ochii pe nunta lor. Evenimentul a avut loc la Biserica St. Mark din Berkshire, lăcașul de cult frecventat dintotdeauna de familia Middleton, în timp ce petrecerea, la care au participat inclusiv Prinţul William şi celebrul Roger Federer, a fost organizată la conacul părinților ei.

Aşadar, cum a decurs nunta, cine s-a numărat printre invitaţi şi, mai ales, cine este designerul care a creat rochia de mireasă a Pippei? Haideţi să aflăm.

Milionarul Gary Goldsmith, unchiul Pippei şi rebelul clanului Middleton, a venit la nuntă însoţit de fiica sa, Tallulah.

Primii invitaţi au început să apară la Biserica St. Mark încă de la ora 10:00, purtând la mână brăţări speciale de acces. Evident, poliţia a supravegheat perimetrul evenimentului, pentru a-i împiedica pe fanii mult prea înfocaţi ai familiei regale să cauzeze incidente.

Roger Federer şi soţia sa, Mirka

Spencer Matthews, fratele mai mic al lui James, a fost cavaler de onoare şi i-a întâmpinat pe invitaţi la biserică. Chiar dacă şi-a câştigat reputaţia de bad boy în urma participării la mai multe show-uri de televiziune (de exemplu, The Bachelor UK și I’m a Celebrity), Spencer s-a comportat exemplar la nuntă, iar discursul său de la petrecere a stârnit ropote de aplauze.

Prinţul William şi Prinţul Harry au venit la biserică împreună, în jurul orei 11:00, în timp ce Ducesa de Cambridge a rămas alături de sora sa. Iar dacă vă întrebaţi unde a fost Meghan Markle, iubita Prinţului Harry, ei bine, se pare că în această privinţă a avut loc o schimbare de plan. Chiar dacă Pippa a invitat-o la nunta sa, făcând o excepţie de la politica „no ring, no bring” care îi viza pe invitaţii necăsătoriţi sau nelogodiţi, actriţa din Suits şi Prinţul Harry au hotărât că este mai bine ca ea să nu vină la ceremonia religioasă, pentru a nu le deturna invitaţilor şi jurnaliştilor atenţia. În schimb, aceasta a rămas în Londra, la Palatul Kensington, şi a ajuns la Berkshire abia spre seară, când a început recepţia.

Protagoniştii celui mai simpatic moment al zilei au fost, evident, Prinţul George şi Prinţesa Charlotte, care au ajuns la biserică alături de mama lor, Kate Middleton, exact la timp pentru a-şi însoţi mătuşa la altar. Ducesa de Cambridge a ales pentru nunta Pippei o superbă ţinută într-o nuanţă pastelată semnată Sarah Burton, directorul de creație al casei Alexander McQueen, care s-a ocupat şi de rochia sa de mireasă.

La rândul său, Pippa a ales o rochie de mireasă creată de Giles Deacon. Designerul britanic a fost surprins de câteva ori acasă la Pippa, aşa că opţiunea ei nu a fost deloc una neaşteptată.

După terminarea ceremoniei religioase, Pippa şi soţul ei, James Matthews, au plecat spre conacul familiei Middleton într-un Jaguar E-Type.

Cei doi se pregătesc acum pentru luna de miere şi, chiar dacă încă nu a fost confirmată încă destinaţia aleasă, se pare că insula Tetiaroa din Pacific ar fi prima lor opţiune.

Foto: hepta.ro

Categorii Lifestyle