După lansarea din Franța, la finalul anului trecut, Povestea iubirii/The History of Love, primul lungmetraj în limba engleză al lui Radu Mihăileanu, s-a bucurat de recenzii favorabile din partea publicațiilor internaționale.
Povestea iubirii va avea premiera oficială pe 5 iunie, la Festivalul Internațional de Film Transilvania (2-11 iunie), în Piața Unirii din Cluj-Napoca, iar pe 7 iunie este programată o proiecție cu acces gratuit în localitatea Dâncu, acolo unde s-au desfășurat filmări (o bună parte dintre ele). Proiecțiile din cadrul TIFF vor avea loc în prezența regizorului și a renumitului actor britanic Derek Jacobi. Filmul va putea fi vizionat în avanpremieră în cadrul Festivalului Filmului European sâmbătă, 27 mai, de la ora 22:00, la Gradina de Vară din Timișoara.
Radu Mihăileanu mărturisește că „structura narativă a filmului nu este lineară, este imaginea haosului istoriei, a efectelor sale asupra oamenilor. Călătorim fără încetare între prezent și trecutul care aduce lumină asupra prezentului, dezvăluind intimitatea și frumusețea profundă a personajelor noastre, destinele lor incredibile. Este un film profund european și totodată unul care se adresează publicului american. Vine dintr-un loc aflat undeva între zgârie-norii din New York și memoria colectivă a Europei.”
Publicația franceză La Croix spune că filmul este „luminos și bulversant”, în timp ce Première îl numește „o odă adusă dragostei”, iar Bulles de Culture „un film despre dragoste și despre Om.”
„Între exces și sinceritate, Mihăileanu lansează un apel vibrant la valorile de bază ale umanității.” (Les Fiches du Cinéma)
„Exercițiul regizoral este unul dificil, iar Radu Mihăileanu îi face față admirabil, chiar dacă întreaga sa mașinărie cinematografică este câteodată greu de manevrat.” (Paris Match)
„Punctele forte ale filmului sunt prestațiile actorilor, toate excelente, în special cea a lui Derek Jacobi, și cadrele elaborate semnate de Laurent Dailland, directorul de imagine.” (Positif)
„O frescă grandioasă și romantică desprinsă din istorie pentru a ne face să râdem și să plângem. Și să ne spunem că dragostea este întotdeauna speranță.” (Ouest France)
„După Concertul/Le concert și Izvorul femeilor/La source de femmes, Radu Mihăileanu realizează o frescă romanescă luminoasă, la fel de jucăușă pe cât de gravă, care îmbrățișează cu generozitate personaje, țări și epoci.” (La Croix)
„Filmul este rezultatul unei inspirații generoase, debordează de o vitalitate caldă, iar invitația sa de a celebra sufletele sincere și dragostea ce înfruntă timpul nu ne poate lăsa insensibili.” (Le Figaro)
În ceea ce privește recenziile în limba engleză, Screen Daily îl numește „un film tradițional, cu un subiect complex, centrat pe trăinicia iubirii, care, la finalul zilei, iese învingătoare”, iar The Hollywood Reporter spune că „filmul are câte ceva pentru fiecare, […] trădare și loialitate, promisiuni care nu pot fi încălcate, transmiterea memoriei de la o generație la alta, supraviețuire, prietenie și moarte.”
Bazat pe bestseller-ul cu același nume scris de Nicole Krauss, Povestea iubirii urmărește povestea de dragoste dintre Léo (Derek Jacobi) și Alma (Gemma Arterton), doi tineri evrei din Polonia pe care ororile celui De-al Doilea Război mondial par să-i despartă pentru totdeauna.
Alături de Derek Jacobi (The Day of the Jackal, 1973, Gosford Park, 2001, The Riddle, 2007, The King’s Speech, 2010) și de Gemma Arterton (Quantum of Solace, 2008, Clash of the Titans, 2010, Prince of Persia: The Sands of Time, 2010, Byzantium, 2013), din distribuția filmului fac parte actorii Sophie Nélisse (The Book Thief, 2013, The Great Gilly Hopkins, 2015) și Elliott Gould (M*A*S*H, trilogia Ocean, seria Friends). Filmat parțial în România, Povestea iubirii are în distribuție și actori români, printre care Corneliu Ulici, Mihai Călin, Miriam Rizea, Simona Maican, Claudiu Maier și Ovidiu Cuncea.