„Când m-am întors la design, am fost luat prin surprindere de faptul că toată lumea vede show-urile prin telefon”, a declarat John Galliano cu puțină vreme înainte de show-ul Maison Margiela Artisanal (numele de cod al casei pentru colecțiile couture). Și într-adevăr – mă fac și eu vinovată de această practică – majoritatea invitaților prezenți la defilări nu urmăresc, de fapt, show-ul propriu-zis, ci încearcă să găsească unghiul cel mai bun din care să prindă o poză, un Boomerang sau un slow motion.
Acest fapt a fost „exploatat” în colecția couture prezentată ieri la Paris. Invitații au fost rugați să își aprindă blițurile telefoanelor, iar rezultatul a fost absolut spectaculos. Galliano a centrat întreaga colecție în jurul unui material special – un poliuretan care, sub efectul blițurilor, a creat un efect holografic. Astfel, fiecare persoană din încăpere a putut să obțină o fotografie unică a fiecărui look, în funcție de unghiul din care era reflectată lumina.
Show-ul a fost, practic, definiția ideii de haute couture în 2018. Couture presupune crearea unei piese personalizate, unice, și fix asta a reușit Galliano să facă în această colecție.
În ceea ce privește partea de design, s-a resimțit, și aici, dualitatea vechi-nou. Piese sau croieli de inspirație clasică – corsete, fuste plisate sau modelate după crinoline, de pildă – au fost juxtapuse cu piese streetwear, cum ar fi trench coat-urile sau technical parkas.
Odată ce treci peste efectul „wow” al materialului holografic, merită să arunci un ochi peste croieli și siluete – fusta din swatch-uri de plexi colorat, purtată cu o jachetă moto cu mâneci sculptate, scheletul unei crinoline, purtat peste o jachetă cu mâneci despicate, sau corsetul din piele purtat peste un trench coat și o rochie furou, sau piesele care poartă „memorii” ale celor din care sunt inspirate.
Foto: Maison Margiela