Ochii sunt de obicei una dintre zonele preferate în rutina de machiaj. De la nuanțe timide de fard, mascara, linii fine de tuș – la combinații de culori îndrăznețe, look-uri statement, machiajul ochilor pune în valoare întregul chip și trasmite informații subtile chiar și despre personalitatea purtătorului. Dacă în mod normal atenția îți este acaparată de aspectul estetic al machiajului, specialiștii oftalmologi te sfătuiesc să acorzi o importanță deosebită și modului în care folosești produsele de machiaj, precum și ingredientelor pe care acestea le conțin.
Machiază-te responsabil
„Frumusețea stă în primul rând în sănătate. Iar ochii nu fac excepție. Ochii limpezi, odihniți, îngrijiți corespunzător, sunt cei mai frumoși ochi pe care îi poți avea. Atunci când decizi să îi machiezi, ai grijă la modul de aplicare și la produsele alese. Ele trebuie să fie din ingrediente cât mai naturale, non-alergenice și neapărat în termenul de valabilitate. Eviți, în felul acesta, alergiile, iritațiile și infecțiile. La fel de important este și să te demachiezi la fiecare final de zi, chiar și când nu porți machiaj. Această regulă ajută atât pielea cât și ochii pentru că astfel îndepărtezi urmele poluării și ale mizeriei acumulate pe față peste zi”, explică dr. Monica Apostolescu, medic specialist oftalmolog (Clario).
În urmă cu ceva ani, circula în jurnalele de oftalmologie cazul unei femei din Australia care, timp de 25 de ani, nu s-a demachiat corect. Drept urmare, mascara s-a acumulat și s-a întărit pe interiorul pleoapelor, producându-i o reacție destul de agresivă a conjuctivei la mascara. Drept urmare, femeia a dezvoltat conjunctivită foliculară, o afecțiune care se manifestă prin pleoape umflate, senzație de praf în ochi, mâncărime, fotofobie, secreție lacrimală în exces, tulburari de vedere, chiar și febră sau dureri de cap.
Atunci când folosești machiaj, este important să ții cont de câteva recomandări de specialitate, pentru ca ochii tăi să nu aibă de suferit:
Recomandări în rutina de îngrijire a ochilor
Cel mai bine este să asociezi rutina de machiaj cu ideea de îngrijire corectă a ochilor. Astfel, ai în vedere următoarele:
Dr. Monica Apostolescu te sfătuiește și să acorzi timpul necesar și multă răbdare procesului de machiaj, pentru că acesta nu trebuie făcut pe fugă. Orice eroare te poate costa sănătatea ochilor.
„Sunt femei care se machiază la volan. La semafor sau chiar în mers, pe fugă. Nu încurajez acest obicei. Este nesănătos din mai multe puncte de vedere. În primul rând există un risc mare de accident. Accident de mașină sau traumă oculară”, arată Dr. Apostolescu.
Un alt sfat important de la specialist se adresează, de data aceasta, persoanelor care au trecut deja printr-o procedură chirurgicală la nivelul ochilor; este important ca acestea să folosească machiaj doar în momentul în care medicul oftalmolog confirmă că este în regulă.
În ce privește ingredientele și textura produselor care sunt sănătoase pentru ochi, medicul recomandă:
Nu uita să te demachiezi!
La finalul unei zile în care ai purtat machiaj, acesta se îndepărtează în mod obligatoriu. Insistă pe zona genelor și șterge cât poți de bine orice urmă de mascara sau de produs care se lipește pe gene.
Iată ce poți folosi pentru o demachiere eficientă:
Te sfătuim să mergi la oftalmolog dacă te confrunți cu iritații, dureri, mâncări sau cu alte simptome neplăcute la nivelul ochilor, pentru sfaturi personalizate de îngrijire și de sănătate oculară.