Cea mai politică ediţie a Festivalului de Film de la Cannes din ultimii ani, a 71-a, va debuta marţi seară şi va fi marcată de un protest al actriţelor pe covorul roşu faţă de sexismul din industrie, programat pentru sâmbătă, de faptul că doi regizori ale căror filme au fost selectate se află în arest la domiciliu în ţările lor şi că soarta producţiei alese să încheie evenimentul e încă sub semnul întrebării.
Cate Blanchett şi colega ei Kristen Stewart sunt aşteptate să participe sâmbătă la protestul prin care mai multe actriţe vor susţine mişcările #MeToo şi Time’s Up.
FOTO:Hepta
„Sunt multe femei în juriu, dar mi-aş fi dorit să fie mai multe în competiţie”, a spus ea marţi într-un interviu acordat unui post francez de radio. Actriţa a ţinut să remarce că doar trei regizoare sunt prezente în competiţia oficială. „Este extrem de important că avem schimbare. Trebuie să includem femeile şi să căutăm diversitatea”.
Juriul internaţional este format din actriţele Cate Blanchett (Australia), Kristen Stewart (SUA), Ava DuVarnay (SUA), Léa Seydoux (Franţa), actorul chinez Chang Chen, compozitoarea Khadja Nin (Burundi), regizorul şi scenaristul francez Robert Guédiguian şi regizorii Denis Villeneuve (Canada) şi Andrey Zvyagintsev (Rusia).
Citeste mai mult aici!