Provocările de sărbători fac parte din tradiție. Primește-le cu bucurie!

O provocare acceptată în perioada sărbătorilor de iarnă înseamnă o amintire numai bună de spus prietenilor la o bere. Și nu există om pe lumea asta care să nu fi trecut măcar o dată prin așa ceva. Pentru că, da, perioada de sărbători vine cu de toate: și cu bune, și cu rele. Tocmai de asta, cei de la Heineken® au lansat anul acesta o provocare care nouă ne place foarte mult. Aceea de a primi cu bucurie orice ni se întâmplă de sărbători. Adică, să primim ca pe un cadou, chiar și provocările care ne stresează pe moment, dar de care ne vom aminti cu zâmbetul pe buze ulterior.

Așa că, sună chiar bine să încercăm să privim altfel agitația care se instalează în perioada de sărbători – indiferent dacă vorbim de trafic, cumpărături pe ultima sută de metri, stabilirea meniului pentru masa de Crăciun sau alegerea bradului, în ultimul moment. Și, de ce nu, să te bucuri cu un Heineken! Ca să trecem mai ușor peste ele și cu mai multă bucurie. De aceea, tocmai micile provocări de care te lovești în această perioadă transformă sărbătorile în unele memorabile.

Să reușești să bifezi toate aceste momente într-o armonie totală este aproape imposibil. Cum crezi că au reușit influencerii să treacă peste astfel de momente?

heineken

Monia Bârlădeanu a povestit într-un podcast care se găsește acum pe Spotify cum într-un an, de Crăciun, își pregătise un costum de schi ideal, pentru care a investit atât timp, cât și bani dar pe care l-a uitat acasă. Dezamăgită, și-a cumpărat un costum de schi de la baza pârtiei și a ajuns să schieze într-un costum de un roz fosforescent, cu două mărimi mai mari, care a atras toate privirile. Întreaga poveste se află într-un podcast moderat de Cătălin Striblea, ca să nu credeți că nu e adevărat: https://open.spotify.com/episode/4IObGH3uYiVpUHvztnljLw

heineken

În timp ce Monica a ajuns să se bucure de schiat, Corina Caragea a petrecut un Crăciun în aeroport, din cauza vremii urâte și a anulării transferului zborului, iar Alice Cavaleru a ieșit în pozele de Crăciun, anul trecut, cu rujul întins pe față, după ce s-a bucurat din plin de un cozonac, înainte de ședința foto. Și poveștile nu se încheie aici.

heineken

Lavinia Petrea, cunoscuta prezentatoare de știri povestește cum într-un an i-a oferit socrului ei un cadou pe care îl pregătise pentru cea mai bună prietenă – o cămașă de noapte, mărimea XS și cum, în același an, a împachetat două cadouri goale pe care le-a oferit prietenilor ei; cu bucurie.

heineken

Vlad Petreanu, în schimb, a avut parte de o peripeție în care pisica acestuia a jucat rolul principal. Pe scurt: brad pus la pâmânt și pisică împodobită. Iar pentru Nicolai Tand, povestea a fost cu atât mai palpitantă, cu cât a ajuns la urechile soacrei sale. Își amintește cum povestea, la un moment, dat într-o emisiune TV că face cei mai buni cozonaci. Până a ajuns la urechile soacrei lui, care l-a contrazis categoric. De atunci, Nicolai se mândrește foarte tare cu gomboții de Crăciun, pe care, spune el, îi face cel mai bine. Întreaga poveste poate fi ascultată în podcastul realizat de Heineken®, care l-a avut ca moderator pe Cătălin Striblea: https://open.spotify.com/episode/6j5DTfN9cBVRI6g4o9dPi3

heineken

Povestea lui Cătălin Striblea vine cu o poză de familie de acum câțiva ani, în care protagonistul, fan tricouri albe pentru astfel de perioade, s-a ales cu un tricou roz, decolorat, după ce soția lui a uitat o șosetă roșie în cuva mașinii de spălat. Concluzia, niciun tricou alb rămas în dulap și o poză de Crăciun foarte colorată.

Concluzia?

Provocările de sărbători fac parte din tradiție. Primește-le cu bucurie!

Categorii Lifestyle