Sunt doi dintre pionierii teatrului independent, în care au crezut cu tărie și pe care continuă să-l promoveze și diupă ani buni. Andreea și Andrei Grosu regizează trei piese în stagiunea din octombrie la Unteatru și, dacă ar fi să-și facă o radiografie… ea ar arăta ca o cronică de (multe) teatre montate, gândite, regizate și iubite deopotrivă. Am stat de vorbă cu fondatorii Unteatru despre piesele din program, despre experiențe și provocările din lumea teatrului.

De ce Unteatru? Când l-aţi pornit, acum câţiva ani, ce temeri aţi avut? Cum le-aţi depăşit?

Unteatru că n-am ştiut să-i spunem altfel (zâmbesc). Am simţit că vrem să spunem ceva şi ne-am inventat limbajul. Unteatru e limba noastră. Când am plecat la drumul acesta nu ne-am imaginat nimic, am sperat doar să rezistăm, în rest ne-am aruncat în gol fără nicio plasă de salvare. Probabil e singura cale. Am avut parte de multe surprize, plăcute şi neplăcute. Dar una peste alta Unteatru de astăzi este cea mai plăcută surpriză pe care destinul ne-a făcut-o. Nu ne aşteptam la traiectoria asta.

În această stagiune aţi realizat regia a trei spectacole la Unteatru. De ce le-aţi ales?

Alegerile noastre sunt strâns legate de zona noastră personală – stare, inspiraţie, – nu sunt rezultatul unui studiu despre nevoile teatrului, totul e foarte personal şi egoist. Prin toate spectacolele pe care le facem, vorbim câte puţin şi despre noi. Ne imaginăm că, la sfârşitul vieţii, dacă am putea să punem în linie toate spectacolele făcute de noi, ar rezulta o radiografie extrem de fidelă a noastră. E un fel de a te dărui.

Cum le-aţi „vinde” spectacolele unui spectator neavizat? De ce să vină să le vadă?

Primul lucru care ne vine în minte atunci când vine vorba despre vânzare este că nu trebuie să minţi. Şi în cazul acesta, am spune că la Unteatru tot ce vezi e făcut cu toată implicarea, cu tot sufletul nostru colectiv, de echipă, şi fără minciuni. În rest, aprecierea e subiectivă, nouă, spectacolele noastre, ni se par nişte minuni rare. Dar asta e doar un punct de vedere.

Ce experienţă diferită faţă de un teatru „obişnuit” propuneţi publicului?

În afară de spaţiul neconvenţional (poziţionarea într-o fostă fabrică de blănuri), decorul post industrial, sala intimă de 100 locuri, credem că oferim teatru de calitate. Nu e teatru underground, nu e teatru-manifest, nu e neapărat o categorie de teatru. Avem titluri clasice cum sunt Hamlet, Livada de vişini, Un tramvai numit dorinţă sau contemporane cum sunt The Sunset Limited, Are nevoie de multă atenţie, Blackbird, Veghe etc. Toate sunt citiri prospete, tinere, care cumva reformulează definiţii despre teatru. Deci ăsta ar fi răspunsul: prospeţime.

Cum aţi ales în această stagiune regizorii, scenografii, actorii?

Cum îi alegem în fiecare an, de şase încoace: ei ne aleg pe noi. Fiecare vine cu proiectul dorit, discutăm, alegem împreună cu actorii din echipă şi decidem dacă e un moment bun şi dacă există nevoia de un anumit spectacol pentru teatrul nostru.

Piesa care ne va face să râdem în hohote în această stagiune va fi…  Ziua necunostinței.

Piesa la care vom plânge… Vandalul. (interviu cu autorul, Hamish Linklater, aici) 

Care sunt provocările cu care se confruntă în ziua de astăzi un regizor tânăr?

Nevoia de spaţii, resurse şi libertate.

Dacă ar fi să o luaţi de la început, ce aţi face diferit?

Nimic.

Programul Unteatru îl găsiți aici.