Ca să încep ca în poveștile de odinioară… nu știu alții cum sunt, însă eu una nu pot începe nici o zi fără cafea. Să pornesc espressorul a devenit, de ani buni, primul gest pe care îl fac atunci când mă trezesc, dimineața. Așa că, oricâte sortimenete de cafea ar exista pe lume și oricâte cești pline cu delicioasa cafea mi s-ar oferi într-o zi… nu cred că ar fi suficiente.
Așadar, ce motiv de bucurie mai bun puteam găsi într-o zi însorită de vară (prima după multe și extenuante ploi) decât lansarea unui noiu sortiment de cafea? Nespresso România a anunțat lansarea noului sortiment de cafea Envivo Lungo, o cafea intensă, ce completează gamă existentă de cafea pentru acasă, care ajunge să cuprindă astfel 24 de sortimente distincte de cafea.
Lansarea Envivo Lungo a avut loc în cadrul unui eveniment organizat la Stejarii Country Club având ca temă ritualul de dimineață, pregătirea pentru o nouă zi intensă. „Noul Envivo Lungo este cafeaua perfectă pentru a da tonul zilei – este puternică, corpolentă, cu un gust intens, dar în același timp deloc aspră cu simțurile. Acesta se adaugă gamei noastre permanente care, din acest moment, numără 24 de sortimente”, a declarat Sonia Năstase, Country Manager Nespresso România.
Envivo Lungo are intensitatea 9 pe scala Nespresso de la 1 la 12, fiind cel mai intens sortiment lungo din gama permanentă de cafea. În ceașcă dezvăluie arome intense în care predomină note de prăjire și note lemnoase, completate de note subtile de caramel.
Toate sortimentele de cafea Nespresso sunt realizate doar din cele mai bune boabe de cafea din lume, prăjite și măcinate, ambalate în capsule sigilate ermetic pentru a-și păstra intacte aromele și prospețimea. Doar 1-2% din cafeaua cultivată la nivel mondial corespunde criteriilor extrem de riguroase care o fac eligibilă pentru selecția Nespresso (www.nespresso.com/ro).