Filmat în România, Spania şi Singapore şi prezentat în premieră mondială la Festivalul de Film de la Cannes, La Gomera, în regia lui Corneliu Porumboiu, este, fără îndoială, cel mai aşteptat lungmetraj autohton al toamnei. În distribuţie, alături de Vlad Ivanov sau Catrinel Marlon, o regăsim pe actriţa Rodica Lazăr, alături de care vă invităm să pătrundem în culisele La Gomera!

INTERVIU DE ALINA VÎLCAN

Apreciat de presa internațională, filmul spune povestea unui polițist român corupt, deloc străin de afacerile de milioane de euro cu mafia, care ajunge în insula spaniolă La Gomera, ca să deprindă „El Silbo”, limbajul fluierat al localnicilor de acolo, ce îl va ajuta să-și elibereze din arest camaradul. Un film în care nimeni nu este nevinovat, cum scria publicația americană The Wrap, La Gomera promite să fie o extraordinară aventură pentru spectator, cu mult umor negru și suspans. Aflăm mai multe despre film de la Rodica Lazăr, pe care o vedem în rolul procurorului care anchetează cazul, însă actrița vorbește în rândurile care urmează și despre spectacolele în care joacă la Teatrul Bulandra sau despre ce înseamnă să fii actriță în România.

Experiența La Gomera

Mi-au rămas în minte de la filmări oameni, dimineți, emoții, o atmosferă de concentrare în condiții foarte prietenoase și familiare, râsete, imaginea unei picături de apă transformându-se în gheață, căpșune, soare, zăpadă… Eu am filmat doar în România, deci nu pot vorbi despre experienţa filmării în Gomera sau Singapore; am fost acolo doar prin mesajele pe care le primeam de la colegi – îmi scriau, îmi trimiteau poze, mi-au adus vederi şi cadouri… Am fost cu ei doar „în gând şi suflet”.

Provocările unui personaj

Magda. Personajul meu, Magda, este un personaj puternic, determinat, care face ce consideră că trebuie făcut pentru a-şi îndeplini misiunea de procuror. Are forţă, umor, mister, e curajoasă, e un personaj care mi-a plăcut mult. Principala provocare pentru mine a fost să nu mă repet. Mai jucasem un procuror în miniseria HBO Valea Mută şi nu voiam ca cele două să semene din cauza mea. Cred că e o provocare câştigată. O altă provocare cred că a fost cea de a mă integra ca personaj în povestea lui Corneliu, aşa cum voia el de la acest personaj şi apoi să fac faţă ca actriţă la cerinţele lui. Şi să joci lângă Vlad Ivanov e o provocare: e un foarte bun actor și profesionist, aşa că…

Festivalul de Film de la Cannes

Au fost trei zile foarte pline şi intense, pentru care sunt recunoscătoare. A fost o experienţă nouă pentru mine să fiu la Cannes cu un film în competiţia oficială, sper că o voi repeta. Filmul a fost primit extraordinar şi reacţia sălii ne-a adus bucurie.

Vară, 2019

Vara a început pentru mine cu TIFF-ul, unde filmul s-a văzut pentru prima dată în ţară. A fost un început minunat, reacţia sălii a fost şi mai incredibilă şi, desigur, mai personală. În continuare, vara a fost cu câteva repetiţii, vreo două deplasări, puţină mare, puţin munte, urmează puţină Deltă şi ce mai apare.

De văzut, în sălile de teatru

Cel mai nou spectacol în care joc la Teatrul Bulandra e Richard lll, în regia lui Andrei Șerban. Din septembrie, reluăm repetiţiile pentru Pasărea albastră, în regia lui Ducu Darie. În ultimii ani, teatrul nu mi-a ocupat atât de mult timp pe cât aş fi fost dispusă să îi dau, dar îmi ocupă mare parte din anul ăsta. Există întotdeauna un echilibru şi, de când am învăţat asta, am devenit mai răbdătoare şi mai puțin nelinştită că nu am jucat atât de mult teatru pe cât aş fi dorit şi putut.

Actriță în România

Cred că pentru un actor în România e mai uşor din anumite puncte de vedere şi mai greu din altele. Dar e o meserie care peste tot în lume depinde mult de şansă, de conjuncturi. Dacă eşti femeie actor în România e dificil cum e pentru orice femeie actor din lume, pentru că rolurile sunt mai puţine. Dar lucrurile par să se schimbe în ultima vreme, ceea ce mi se pare foarte bine. Femeile la noi par să se susţină mai puţin unele pe altele decât în alte părţi şi ăsta e un lucru pe care mi-aş dori să îl învăţăm cât mai repede. Toate suntem supuse aceloraşi presiuni: vârsta, felul în care arăţi, datoriile de mamă etc. Aşa că dacă înțelegem mai repede să ne sprijinim mai mult una pe alta şi să ne judecăm mai puţin şi mai puţin aspru, poate fi doar în avantajul nostru.

Alegerea actoriei

M-am născut în Oneşti şi am venit la facultate în Bucureşti. Cochetasem cu actoria în copilărie, la cercuri de teatru, și ajunsă în Bucureşti şi văzând foarte multe spectacole, am ştiut că asta vreau să fac. Teatrul m-a influențat.

Cotidian

Cotidianul meu arată în funcție de cât de mult muncesc. Fie copil, casă, mers la sală, prieteni, spectacole, fie muncă şi copil. Viața mea de fiecare zi e foarte mult dictată de muncă. Rar pot să îmi programez o vacanţă sau un weekend cu mult înainte pentru că munca mea are foarte rar un program riguros. Oricând poate suna telefonul. Înveţi că nu trebuie să stai să aştepti să sune, că între timp trebuie să trăieşti, aşa cum înveţi că poate fi riscant să îţi programezi o vacanţă costisitoare peste trei luni, dacă nu eşti dispus să renunţi la un proiect neaşteptat şi care cu siguranţă va suna promiţător.

Timp liber

Mă uit la filme, la seriale, citesc. Mă pot uita la filme zile întregi. Pot citi zile întregi. Îmi place când mă mobilizez şi merg constant la sală. Şi îmi place timpul bun petrecut cu fiica mea.

Amintiri de colecție (o singură amintire legată de un film în care ai jucat și o singură amintire legată de un spectacol de teatru)

E o întrebare dificilă, aşa că o să le aleg pe primele care mi-au venit în minte, pentru că sunt ataşată de proiectele mele şi nu există unul din care să nu am amintiri „de colecţie”. Din film e una cu Maia Morgenstern cu care jucam în Carmen, în regia lui Doru Nițescu, film în care am avut primul meu rol principal. Se făcea prim plan-ul meu şi Maia trebuia să îmi dea replica şi stătea lipită de cameră, aproape urcată pe ea, pentru ca direcţia privirii mele să fie corectă, şi îmi dădea replica fie mai tare, mai încet, mai accentuată, mai… oricum era nevoie să îmi fie mai de ajutor. Mi-am dat seama ce face abia mai apoi şi asta e o amintire la care ţin mult. E o lecţie pe care am luat-o cu mine.

Din teatru o să povestesc una de la Crimă și pedeapsă (n.r.: în regia lui Yuri Kordonsky, la Teatrul Bulandra). Repetam pentru Sonia şi stăteam toata ziua în teatru, şi era un personaj dificil, şi un spectacol greu, şi un rol important pentru mine. Ne chinuiam toţi să ne găsim drumul și stăteam într-o zi ghemuită într-un colţ în întuneric şi mă uitam la colegii mei care repetau. Mâncam pâine goală, neagră – pentru că îmi plăcea, era târziu şi aia mai rămăsese, nu pentru că nu aveam ce. Dar m-am surprins că o mâncam într-un anume fel, poate influenţată de cum repetau colegii, de emoții… Și am simțit că… asta era. S-a declanşat ceva în mine, care m-a dus înainte şi a rămas acolo. Nu ştiu cât spune asta cuiva care citeşte acest interviu, dar pentru mine e o amintire de colecţie.

Va urma…

Aşa cum spuneam, în septembrie reiau repetiţiile la teatru, la spectacolul Pasărea albastră, de la Teatrul Bulandra. Tot în septembrie iese în cinematografe filmul La Gomera, pe care mi-aş dori să-l vadă cât mai mulţi oameni Plecăm apoi în turneu la Sankt Petersburg cu spectacolul Carousel (n.r.: regia Andrei Șerban, Teatrul Bulandra). Există şi alte proiecte care sper să se întâmple şi există, desigur, cele pe care nu le ştiu încă, dar pe care le aştept.

Foto: Ana Maria Moldovan, Vlad Cioplea