Screening-ul anual îți poate salva viața!

renasterea

Se vorbește tot mai mult despre faptul că femeile sunt din ce în ce mai curajoase. Își asumă tot mai multe responsabilități și nu mai sunt dispuse să renunțe la visurile lor, iar acest lucru este privit fie cu admirație, fie cu unele semne de întrebare. Își doresc totul pentru ele și pentru cei dragi ai lor. Și totuși, undeva pe drum, multe se pierd chiar pe ele. Indiferent de mediul în care trăiesc, dacă sunt prinse în ritmul alert al orașului sau în mulțimea de îndatoriri ale vieții în mediul rural, femeile s-au obișnuit să lase pe ultimul plan exact cel mai important aspect, cel care ar putea să le năruie toate eforturile și încercările de a-și crea o viață mai bună – sănătatea.

Deși un control la medic poate face diferența între viață și moarte, doar 17% dintre românce au făcut cel puțin o dată în viață un test Babeș-Papanicolau, iar majoritatea nu au făcut niciodată un screening pentru depistarea cancerului de sân sau ovarian. Sunt date cuprinse în studiul „Afecțiuni oncologice feminine în România”, cea mai amplă cercetare privind impactul cancerului de col uterin, cancerului ovarian și a celui de sân în țara noastră. Cercetarea este una dintre acțiunile Coaliției pentru Sănătatea Femeii, un parteneriat strategic între ONG-uri, asociații de medici și pacienți și reprezentanți ai autorităților și ai presei, care promovează importanța prevenției și reducerea mortalității asociate cu aceste trei tipuri de cancer.

Inițiată de Fundația Renașterea, Coaliția pentru Sănătatea Femeii își propune să aducă în prim planul strategiei naționale de sănătate un program dedicat femeilor, având ca obiective implementarea unui program național de screening pentru cancerul de sân, promovarea programului național de screening pentru cancerul cervical precum și creșterea gradului de informare asupra importanței controalelor periodice în cazul cancerului ovarian. Studiul amintit reprezintă o radiografie a situației din România din aceste puncte de vedere și o analiză a perspectivei tuturor părților implicate. În prima etapă, a fost analizat punctul de vedere al medicilor și au fost centralizate datele cu privire la incidența, prevalența și mortalitatea acestor tipuri de cancer. În curând, prin a doua parte a studiului, vor fi făcute publice perspectiva pacientelor care s-au luptat cu această maladie și impactul social și economic pe care aceste forme de cancer le au în România.

Între timp, Coaliția pentru Sănătatea Femeii le oferă ajutor femeilor din mediul rural și din orașele mici care nu au acces la investigațiile medicale care le-ar putea salva viața sau nu cunosc importanța screeningurilor periodice. În luna august, Fundația Renașterea, în parteneriat cu Roche România, a inițiat o campanie de Diagnostic Mobil – Cancer de sân și col uterin, care se va derula pe parcursul a cinci luni, până la finalul anului. În cadrul acestei campanii, femeile beneficiază gratuit mamografii și teste Babeș Papanicolau efectuate în Unitatea de Diagnostic Mobil, dotată cu un cabinet ginecologic și unul de radiologie – mamograf. Pe timpul verii, 356 de femei din Eforie și din localitățile învecinate au vizitat caravana prezentă pe litoral și s-au efectuat 336 de teste Babeș-Papanicolau și 201 mamografii.

La fel de important este faptul că toate aceste femei au primit materiale informative și recomandări cu privire la afecțiunile oncologice feminine. O șansă pe care, în lunile următoare, o vor avea și alte femei din întreaga țară. Ajutorul poate, însă, veni de la oricare dintre noi. Educația și conștientizarea necesității efectuării analizelor anuale pot salva vieți. Avem datoria să le ajutăm pe femeile de lângă noi, mame, surori, fiice, prietene să poată avea o șansă la viață, vorbindu-le despre importanța prevenției și sfătuindu-le să nu se lase pe ultimul plan.

Foto: hepta.ro