Huawei și casa de discuri HaHaHa Production au anunțat recent un nou parteneriat care ilustrează rolul unui escosistem și experiența revoluționară pe care o oferă acesta utilizatorilor.
Producător de succes, Șerban Cazan este cel care leagă energiile între producție și artiști și se asigură că fiecare proiect are parte de o idee de plecare bună. Deși este și „omul cu responsabilitățile”, care livrează întotdeauna la termen și care își începe treaba de dimineață, Șerban se ocupă de creație pentru că ideile bune îi vin tot timpul – în drum spre studio, acasă, în vacanță.
Bând cafea. Destul de simplu, nu?
Altfel n-aș fi fost aici. Multe dintre reușitele mele se datorează perfecționismului.
În medie cam 3-4 ore.
Foarte mult. Dacă n-ar fi tehnologia, multe dintre lucrurile pe care le fac în 2 ore s-ar transforma în task-uri de 8-9 ore.
Toate update-urile tehnologice ne fac viața mai ușoară. Înainte, făceai multe lucruri pentru un rezultat final relativ mic la efortul tău. Acum lucrurile s-au echilibrat foarte mult și perioada asta le dă oportunitatea adevăraților creativi să iasă în față și să reprezinte.
Viața mea e pasiune, iar munca este viața mea.
Telefonul și căștile.
Aplicatiile de food, filme si seriale, transport.
Din vârf de munte de la o cabană. Echipa era la studio, eu eram acolo. A ieșit o superbitate de piesă! Este minunat cand poți lucra de absolut oriunde.
Îmi place să-mi petrec timpul câștigat la studio, producând muzică și mai bună, cu familia, dar și cu mine. În general, îmi place să-mi umplu timpul câștigat cu lucruri care contează cu adevărat.
Campania dedicată ecosistemului de produse Huawei explorează conexiunile infinite ce aduc consumatorii mai aproape de pasiuni și de cei care contează printr-un parteneriat cu echipa HaHaHa Production. În campanie sunt implicați artiștii Sore, Feli Donose și Emilian, alături de producătorul Șerban Cazan, pentru a ilustra cât de ușor comunică dispozitivele și măsura în care interconectivitatea dintre acestea contribuie substanțial în cadrul proiectelor artistice și profesionale, facilitând transferul de idei și pasiuni.
Toate dispozitivele parte din campanie sunt integrate în ecosistemul AI Life, facilitând eficiența utilizatorilor. Astfel, smartphone-ul vârf de gamă HUAWEI P40 Pro și laptop-ul HUAWEI MateBook X Pro sau tableta HUAWEI MatePad Pro lucreză într-o sinergie perfectă, permițându-le utilizatorilor să transfere cu ușurință fișiere, să stabilească conexiuni sau să partajeze ecranul între dispozitive, printr-o singură atingere – One Tap.
Ce este One Tap și cum funcționează? One Tap este o funcționalitate extinsă a Huawei Share, cu ajutorul căreia utilizatorul poate transfera în câteva secunde fotografiile realizate cu camera excelentă a HUAWEI P40 Pro sau documentele necesare pentru o prezentare, salvate în notițele din telefon, pe laptop-ul HUAWEI MateBook X Pro sau tableta HUAWEI MatePad Pro.
Pentru mai multe detalii despre ecosistemul de produse și specificațiile acestora, vă invităm să accesați: https://consumer.huawei.com/ro/.