Artă, istorie, muzică: în această lună te poți bucura de toate, așa că te invităm la un concert cu totul și cu totul aparte! SoNoRo Conac deschide seria de concerte găzduite în clădiri de patrimoniu din România cu un recital de muzică absolut impresionant din anii ’20 – ‘30. Evenimentul va avea loc duminică, 12 iunie, la Rezidența Scena9, amplasată pe strada Ion Luca Caragiale nr. 32, într-o vilă monument istoric, ce a aparținut Regelui Mihai.
Programul primului recital va fi interpretat de Rodney Earl Clarke (bariton), Diana Ketler (pian), Anna – Liisa Bezrodny (vioară), Răzvan Popovici (violă) și Jan-Erik Gustafsson (violoncel). Contextul arhitectural și programul muzical vor conduce publicul într-un cadru Art Deco, participanții la această reprezentație fiind rugați să completeze tema serii prin ținutele lor.
Acesta este singurul concert care va avea loc în București, urmând ca alte trei să aibă loc pe parcursul lunii iunie, iar până la final de septembrie SoNoRo Conac să aducă în atenția publicului, cu ajutorul muzicii, conace și clădiri de patrimoniu din toată țara.
„SoNoRo Conac și-a propus să aducă muzica de cameră în spații care au fost gândite special pentru acest tip de evenimente – sălile de concert sau de bal ale vechilor conace și case boierești. Ne bucurăm că invităm publicul să descopere aceste monumente arhitecturale, în cadrul unor recitaluri ce pun spațiul și funcționalitatea sa în cel mai potrivit context”, spune Răzvan Popovici, inițiatorul SoNoRo Conac și directorul Festivalului SoNoRo.
Seria de concerte de muzică de cameră SoNoRo Conac va continua până în septembrie 2016, în clădiri de patrimoniu precum:
– Centrul Cultural Castel Sâncrai din Sâncrai, jud. Alba (13 iunie 2016)
– Castelul Gyulay Ferencz din Mintia, jud. Hunedoara (14 iunie 2016)
– Muzeul de Artă din Craiova, jud. Dolj (15 iunie 2016)
- Biserica Foritficată și Casa Kraus, Criț, jud. Brașov (23 iulie 2016)
– Casa cu Blazoane, Chiojdu, jud. Buzău (24 iulie 2016)
- Conacul Domniței Ralu, Chițorani, jud. Prahova (25 iulie 2016)
- Biserica Fortificată, Ilieni, jud. Covasna (29 iulie 2016)
– Casa de Oaspeți a Prințului de Wales, Valea Zălanului, jud. Covasna (6 august 2016)
– Biserica Evanghelică de Confesiune Augustană din România, Cisnădioara, jud. Sibiu (14 septembrie 2016)
- Cetatea Făgăraș, jud. Făgăraș (15 septembrie 2016)
Programul seriei de concerte și mai multe detalii despre SoNoRo Conac sunt disponibile pe: conac.sonoro.ro.