Că Sienna Miller are un stil ușor recognoscibil deja ne-am prins cu toții. Dar ce este simpatic la ținutele ei e că par mereu compuse cu cinci minute înainte de-a ieși pe ușă și au acel je ne sais quoi al mixurilor lejere. Mai mult, actrița are obiceiul de-a amesteca în ținute piese de designer și piese de la retailerii mass market, ceea ce-i subliniază și mai mult skill-urile stilistice și o plasează pe locurile fruntașe pe listele noastre de to watch.
Deși am avut de ales dintre o mulțime de outfituri cool, m-am oprit la o ținută pe care o poți recrea cu buget redus, pentru că rochia pe care o poartă aici e H&M și (surpriză!) e încă dinsponibilă în magazine și online.
Alte variante de mixuri în care poți integra rochia?
Poart-o cu o pălărie albă croșetată de inspirație ’60s și espadrile – poți adăuga și unul dintre coșurile de aici. O altă variantă ar fi s-o asociezi cu o pereche de balerini albi și o micropoșetă purtată în bandulieră. Pentru a-i păstra „aerul de picnic“, n-o purta cu piese în nuanțe dark.
Ochelari Max&Co, 184 lei, Optiblu
Foto: hepta.ro