Vara, imprimeurile și culorile urcă în topurile listelor noastre de opțiuni și tindem să asociem nuanțe vibrante în outfiturile pe care compunem parcă mai mult ca în alte sezoane. Tocmai de-aia ne-am gândit să facem o selecție de rochii de vară colorate, cu imprimeuri vesele, numai bune de dus în vacanță și în plimbări lungi pe-afară.
Podiumurile sezonului au fost și ele generoase cu rochiile cu imprimeuri florale (Dolce & Gabbana, Christian Dior, Gucci), dungi multicolore (Prada, Etro sau Missoni), carouri colorate (Fendi, Emporio Armani, Hérmes).
Am vorbit nu demult despre rochiile din in – versiunea „potolită“ a rochiilor de vară –, care pot fi o alternativă a rochiilor din bumbac ori din Lyocell, cum spuneam și aici, iar acum, o să trecem în revistă câteva modele cu imprimeuri, pe care le poți găsi acum în magazine și online și pe care le poți cumpăra cu buget redus.
Vestea bună e că o parte dintre ele pot rămâne în garderoba ta și în sezonul următor, când le vei putea asocia cu pulovere și blazere și, bineînțeles, cu cizme ori botine. Dar până atunci, poartă rochiile de mai jos cu sandale cu barete fine, cu papuci cu toc geometric, cu espadrile ori balerini cu vârf ascuțit – opțiunile sunt nenumărate.
Foto: hepta.ro