All These Sleepless Nights: un documentar premiat la Sundance

All These Sleepless Nights, un film de emoție pură, amețitor, intoxicant și superb visual”, potrivit AV Club, rulează de astăzi în cinematografe. Filmul distins cu Premiul de regie în competiția de documentar World Cinema la Sundance va rula în Baia Mare, Bistrița, Botoșani, Brașov, Brăila, București, Cluj, Constanța, Craiova, Iași, Gura Humorului, Odobești, Pitești, Sfântu Gheorghe și Târgu Mureș.

Ce înseamnă să fii cu adevărat treaz într-o lume care se mulțumește să doarmă? Kris și prietenul său cel mai bun, Michal, își trăiesc viața și iubirile la maximum, hoinărind neobosiți pe străzile Varșoviei, plutind în deriva nesiguranței și a euforiei tinereții.
Filmat timp de două veri și o iarnă, între 2014 și 2015, All These Sleepless Nights a fost gândit să surprindă sensibilitatea generației de tineri polonezi născuți după 1989, crescuți în afara comunismului, fără auto-cenzura și fricile părinților. Au un fel de energie nesăbuită, un fel de libertate a gândirii care ar fi fost de negăsit cu câțiva ani înainte”, spune regizorul Michal Marczak.
Lucrurile însă s-au schimbat rapid. Când filmul a avut premiera la Sundance, șansele ca un guvern de dreapta să vină la putere erau foarte mici. Dacă ar fi să fac filmul acum însă, toată lumea ar vorbi despre politică. Oamenii merg la proteste, sunt îngrijorați de viitorul lor, nu știu dacă să plece din țară sau unde ar mai putea să plece. În mod normal mergeau în Londra, dar între timp s-a întâmplat Brexit. Acum, dacă aș face filmul și aș tăia partea politică aș minți, sau ar ieși un cu totul alt film.”

La începutul acestei săptămâni, președintele Poloniei, Andrzej Duda, și-a exercitat dreptul de veto împotriva unor legi de reformare a sistemului judiciar care au generat proteste intense. El a precizat că sistemul judiciar al ţării trebuie reformat, dar schimbările propuse de către parlamentari riscă să creeze un sistem opresiv, iar protestele din ultimele zile au arătat că noile legi ar diviza societatea, citim pe Mediafax.

Este un pas bun, dar continuarea este neclară și ceea ce este sigur e că relaxarea tinerilor din All These Sleepless Nights nu mai există astăzi. Suntem o țară ciudată și ne place să stricăm lucrurile. Asta a fost tradiția noastră de sute de ani, cred că asta gândesc toți polonezii: când se întâmplă ceva bun, n-are cum să dureze”, a povestit regizorul într-un interviu pentru moveablefeast.com.

Categorii Lifestyle