15 orașe, 45 de ore de muzică live și o echipă de peste 50 de oameni compun cel mai mare turneu național întreprins de un artist român. Smiley le pregătește fanilor spectacole pline de lumini, laser, ecrane, dansatori, invitați surpriză și acces #liberlaemotii, toate sub numele @Smiley_Omul.
“Într-o lume în care suntem încurajați să devenim roboți, să fii om devine din ce în ce mai greu. E greu să admiți că ești așa cum ești, că ai limitări, că zilele nu-ți sunt mereu la fel, că tu, ca om, ești supus schimbării și evoluției, de fapt. Turneul ăsta este despre și pentru oameni, cu emoțiile, cu bucuriile, cu stările de tot felul, pentru că noi, în esență, așa suntem”, povestește Smiley.
Turneul național va debuta pe 29 octombrie, la Pitești, în orașul natal al lui Smiley, la Sala Sporturilor; va continua pe 30 octombrie la Buzău, la Sala Sporturilor, pe 5 noiembrie la Constanța, la CCS. Turneul continuă pe 7 noiembrie la Galați, la Sala Sporturilor, pe 10 noiembrie la Ploiești, la CCS, pe 12 noiembrie la Brașov, la Sala Sporturilor. Pe 13 noiembrie Smiley ajunge la Târgu Mureș, la Sala Polivalentă, pe 18 noiembrie la Cluj, la Sala Polivalentă, pe 19 noiembrie la Timișoara, la Sala Sporturilor, pe 20 noiembrie la Arad, la Sala Sporturilor Victoria, pe 25 noiembrie la Craiova, la Sala Sporturilor, pe 10 decembrie la Bacău, la Teatrul de vară, pe 11 decembrie la Botoșani, la Sala Polivalentă, pe 12 decembrie la Iași, la Sala Polivalentă și se încheie pe 21 decembrie la București, la Sala Polivalentă.
Biletele vor fi puse în vânzare începând cu 16 iulie, în rețeaua iabilet.ro din toată țara.