O vedem în fiecare sezon în mai toate prezentările importante și e una dintre cele mai apreciate it girls și când vine vorba de ținutele de street style. Votată în 2016 International Model of the Year, Bella Hadid nu a încetinit pasul din 2014, de când a semnat cu IMG Models. Și-a făcut debutul defilând pentru Desigual și apoi au urmat toate casele pe care orice model și le dorește în CV. A lucrat cu reviste ca Dazed, Vogue, Glamour, Paper, 032c și lista este suficient de lungă încât să ne dezarmereze orice încercare de enumerare. În schimb, am făcut mai jos o listă cu ținutele de street style pe care Bella Hadid le-a purtat în ultima vreme și ne-au plăcut.
Matrix
Jachetă supradimensionată, pantaloni din piele și ochelari mici – un lucru este cert, Bella Hadid știe trendurile. Toate outfiturile ei reflectă destul de fidel situația actuală a podiumurilor. Numai în această ținută avem trei tendințe majore ale sezonului – borseta, ochelarii mici și jacheta cu siluetă ’80s.
Silver
Îți spuneam aici cât de importantă e cureaua atunci când îți dorești să transformi ținutele aparent banale într-unele cool. În acest outfit, cămașa e un alt element care ajută per ansamblu outfitul și îl echilibrează.
Tartan
O altă ținută pe care ai putea să studiezi trendurile acestui sezon. Am vorbit despre mantourile tartan aici și despre ochelari aici.
Masculin
Costumul loose fit, cu sacou ușor cambrat, cu umeri accentuați, putea să arate cu ușurință demodat dacă era purtat cu un tricou simplu ori o maletă, dar Bella l-a adus în zona cool cu crop top-ul și cu ochelarii.
Layers
Aparent, această asociere de culori ar putea trece drept faux pas, dar suntem în 2018, iar regulile pot fi încălcate dacă ansamblul este foarte studiat, ca în cazul de față.
Foto: hepta.ro