După ce am ieșit de la acest film, m-am gândit la exact două lucruri: în primul rând, la faptul că Tom Hanks este cu siguranță unul dintre actorii pentru care vor apărea întotdeauna roluri (la asta mă gândesc și când vine vorba de Meryl Streep, Robert de Niro – care are nu mai puțin de cinci proiecte în derulare pentru următoarea perioadă –, Emma Thompson, Ralph Fiennes, Kevin Spacey, Helen Mirren, ca să enumăr doar primele nume care îmi vin în minte). Chiar dacă în industria filmului se „reciclează” mereu tot felul de idei, chiar dacă efectele speciale, laserele, jocurile de lumini ale blockbusterelor câștigă tot mai mult teren, poveștile cu un twist (în special cele inspirate de fapte reale total ieșite din comun) vor rămâne întotdeauna preferatele mele. Iar Tom Hanks mi se pare unul dintre cei mai buni actori pentru astfel de povești. Philadelphia. Forrest Gump, unul dintre cele mai bune filme făcute vreodată din punctul meu de vedere. Saving Private Ryan. Cast Away. Captain Phillips. Și, bineînțeles, lista poate continua.
Apoi, imediat după film, am promis că voi vedea toate filmele regizate Clint Eastwood. Bine, nu știu cât de mult mă vor atrage western-urile din perioada lui de început, că nu sunt tocmai o mare fană a genului, însă tot ce am văzut de la el până acum mi-a plăcut foarte mult – de la The Bridges of Madison County la Gran Torino sau Million Dollar Baby. Iar Sully, cel mai nou film al său, nu face excepție.
La data de 15 ianuarie 2009, întreaga lume a asistat la un eveniment ce a devenit cunoscut sub numele de „Miracolul de pe râul Hudson”, după ce căpitanul Chesley „Sully” Sullenberger (Tom Hanks) a reușit să-și ghideze aeronava avariată spre apele înghețate ale râului Hudson, unde a efectuat o aterizare forțată care a dus la salvarea celor 155 de persoane aflate la bord. Totuși, în ciuda faptului că Sully a fost aclamat de presă și de public pentru excepționalele sale abilități de navigație aeriană, evenimentul a fost urmat de o anchetă care amenința să-i distrugă atât reputația, cât și cariera.
Filmul lui Clint Eastwood explorează povestea acestuia, dar și întregul proces prin care a trecut imediat după incidentul în urma căruia avionul pilotat de el și de Jeff Skiles (Aaron Eckhart) a amerizat pe râul Hudson. Considerat inițial un erou, acțiunea și deciziile luate de Sully înainte de impact încep să fie contestate treptat de comisia de anchetă. Deși a reușit să salveze toți pasagerii, episodul accidentului cauzat chiar de un stol de păsări care a distrus motoarele avionului îl marchează profund pe Sully. Iar simulările și rapoartele realizate de autorități îl fac să își piardă zi de zi încrederea în cunoștințele și experiența. Iar pe parcursul celor 96 de minute, Eastwood sporește suspansul și încearcă să construiască, pas cu pas, răspunsul la cea mai importantă întrebare a filmului: a luat Sully cea mai bună decizie aterizând pe apă?
Scenariul peliculei a fost scris de Todd Komarnicki, având la bază cartea Highest Duty, scrisă de Chesley „Sully” Sullenberger și de jurnalistul de la The Wall Street Journal, Jeffrey Zaslow. Proiectul a fost produs de Eastwood, Frank Marshall, Allyn Stewart și Tim Moore, Kipp Nelson și Bruce Berman fiind producătorii executivi.
Foto: outnow.ch