Ca jurnalist, în anii în care făceam mai mult teren și mai multe știri zilnice ca acum, m-am gândit de multe ori dacă aș da primul ajutor sau aș suna după fotograf și cameraman atunci când în fața mea s-ar întâmpla un accident. M-am frământat zile la rând când într-un interviu era o declarație poate prea personală, obținută cu multă greutate, de parcă intram cu bocancii în sufletul omului. M-am întrebat de nenumărate ori ce îi poate determina pe oameni să se uite la știri despre înmormântări (și de ce oare cineva ar filma asta). Există multe probleme de deontologie atunci când îți începi munca de jurnalist. Iar linia de demarcație între bine și rău, între ce e permis și ce e mult prea mult e una tare, tare fină.

În Breaking News, regizorul Iulia Rugină spune povestea unui jurnalist forțat să facă un reportaj in memoriam după moartea tragică a operatorului său. „Asta am înţeles din toate discuţiile oricum: că e nevoie de o răceală, care e necesară ca să nu fii înghiţit de propria umanitate. E ca şi cum un doctor ar plânge la fiecare operaţie. Am vorbit înainte de filmare cu diverşi jurnalişti extraordinar de marcaţi de poveştile pe care au fost nevoiţi să le spună şi pe care le-au spus onorabil. Sunt lucruri care nu se văd la televizor şi fix despre lucrurile alea am vrut să vorbim. Despre ce e în spate. Oamenii sunt în spate. Iar asta e frumos”, spune Iulia Rugină.

A durat destul de mult până Breaking News a văzut sala de cinematograf. Cu ce te-ai luptat pe parcurs? Au fost momente în care ai vrut să renunţi?

Cu multe lucruri exterioare în mare parte din timp şi cu multe lucruri interioare pe final. Cele exterioare sunt uşor de intuit: lipsa de finanţare, lipsa de sprijin pentru debutanţi (Breaking News trebuia să fie debutul meu), o grămadă de piedici cu care se luptă orice cineast la început de drum. Şi din toate piedicile astea apare cea mai mare: lipsa de speranţă. Cu asta cred că te lupţi de multe ori când te tot loveşti cu capul de obstacole. Că ajungi să nu mai crezi că se poate, că merită sau că eşti în stare. De aici au venit obstacolele interioare. Am vrut să renunţ la proiect, paradoxal, exact atunci când am obţinut sprijin pentru a intra în producţie, adică după vreo opt ani cu povestea asta. Ce e ciudat e că am vrut să renunţ la cinema cu totul. Cred că obosim cu toţii câteodată şi atunci devine neclar de ce, pentru ce, pentru cine. Cred că asta se numeşte depresie. Cred că filmul vorbeşte în mare parte şi despre începutul uneia. Şi atunci a devenit clar că trebuia făcut.

Personajul din film trebuie să filmeze nişte evenimente nu tocmai plăcute. Dar asta se întâmplă în realitate, pe teren, în jurnalism. A plecat filmul de la un caz real? Care a fost acel eveniment care te-a făcut să te gândeşti la un astfel de scenariu?

Filmul e ficţiune sută la sută, nu are la bază ceva concret, dar evident că sunt multe cazuri similare ca puncte de plecare. Când am scris prima variantă de scenariu (au fost vreo 10 în toţi anii ăştia), intenţia nu a fost nicio secundă să facem un film despre jurnalism. Ne-am propus să povestim despre o căutare, o umanizare prin căutare, o încercare de a defini ce ne defineşte pe fiecare dintre noi. Cumva, o întrebare care ne bântuie pe toate trei: ce rămâne în urmă când nu mai eşti. Nişte poze? Nişte poveşti? Nişte oameni? Şi cât din treaba asta se vede din afară? Televiziunea e un pretext care ne-a ajutat dramaturgic, dar Breaking News nu e un film despre ştiri. M-am bucurat când diverşi jurnalişti mi-au povestit cum au relaţionat cu filmul şi că au avut senzaţia că atinge o zonă de care ei se lovesc des. Asta am înţeles din toate discuţiile oricum: că e nevoie de o răceală, care e necesară ca să nu fii înghiţit de propria umanitate. E ca şi cum un doctor ar plânge la fiecare operaţie. Am vorbit înainte de filmare cu diverşi jurnalişti extraordinar de marcaţi de poveştile pe care au fost nevoiţi să le spună şi pe care le-au spus onorabil. Sunt lucruri care nu se văd la televizor şi fix despre lucrurile alea am vrut să vorbim. Despre ce e în spate. Oamenii sunt în spate. Iar asta e frumos.

Crezi că mass-media intervine prea mult în viaţa oamenilor? Crezi că ar trebui să existe evenimente care să fie lăsate deoparte, netransmise?

Da, cred că mass-media intervine monstruos de mult în viaţa oamenilor. Nu cred că e vorba despre anumite evenimente, în totalitatea lor, care trebuie lăsate deoparte, dar cred că modul în care sunt relatate e foarte defect şi din ce în ce mai defect. Există o înclinaţie către violență, frică, emoţie negativă în general. Asta naşte ură, dorinţa de răzbunare, senzaţia că cineva e de vină. Am auzit oameni care înjură că plouă. Îi înjură pe oamenii de la meteo că plouă. Acuzăm pe toată lumea pentru că asta ni se zice de multe ori la ştiri, că cineva e de vină. Teroriştii sunt de vină, emigranţii sunt de vină, ţiganii sunt de vină, guvernul e de vină, Soros e de vină. Şi tot aşa. Tot timpul e cineva de vină iar noi „restul”, suferim, săracii de noi.

Asta în România a luat nişte proporţii înspăimântătoare, pentru că puterea de manipulare pe care au ajuns să o aibă anumite trusturi de presă este, din punctul meu de vedere, una dintre principalele cauze pentru situaţia deloc roz în care ne aflăm ca naţie. Dar nu vorbesc doar despre România. Când pregăteam Breaking News, m-am uitat mult la ştiri pe CNN. Chiar dacă e altă abordare, e acelaşi lucru. La un moment dat, acum un an sau doi, un reporter de la o televiziune americană a fost împuşcat live de un fost coleg furios că fusese dat afară. CNN a preluat imaginile alea două zile la rând. Non stop. Non stop, femeia aia a murit iar şi iar la televizor. Şi pentru ce? Pentru cine? Ce am înţeles noi, că omenire, din treaba asta, care să ne ajute în viitor să evoluăm? Eu n-am înţeles nimic în afară că oamenii sunt urâţi, răi şi nedrepţi. Şi atunci, dacă asta ajungem să credem, ce rost mai are orice?

Una dintre întrebările filmului este cât de departe ar merge un jurnalist ca să îşi facă meseria. Tu cât de departe ai merge ca să îţi faci meseria ta? Ai depăşit vreo limita (fizică, emoţională) doar pentru a-ți face meseria?

Fizic cred că le-am depăşit pe toate, dar asta mi se pare de fapt motorul meseriei pe care mi-am ales-o şi asta n-a fost niciodată o limită pe care să simt că am încălcat-o. Cred că mai e loc, de fapt. Emoţional, nu ştiu, probabil că am încălcat limite şi probabil cel mai des sunt cele legate de oameni şi felul în care îi poţi răni. Cu siguranţă n-am făcut-o niciodată conştient sau premeditat, dar senzaţia că poţi foarte uşor să calci peste sentimentele celorlalţi când ţi se întâmplă cel mai important lucru din lume pentru tine (adică facerea unui film, în cazul ăsta) e prezentă în capul meu tot timpul. Retroactiv de multe ori. Cred că am rănit oameni de dragul filmului. Prieteni, iubiţi, familie. Cred că astea sunt limitele pe care nu ai voie să le încalci, dar le încalci şi ai mai multă grijă data viitoare. Sau îţi propui să ai mai multă grijă şi nu uiţi în timpul filmărilor.

Cum ai ales actorii? Aveai rolurile deja stabilite în minte când te-ai apucat să faci filmul?

În primele variante de scenariu, lucrurile erau clare şi aveam în minte mulţi dintre actori. Acum câţiva ani, înainte să obţinem finanţare, am organizat un casting, pe baza unei alte variante de scenariu. Între timp însă, scenariul s-a modificat radical, iar în anul în care trebuia să filmăm, lucrurile nu s-au mai potrivit. Au dispărut personaje, au apărut altele. Andi (Vasluianu) a devenit o opţiune pentru că personajul principal s-a apropiat, în tot procesul de rescriere, de ceva ce eu am fost convinsă că există la el. Personajul Voicăi a apărut pe ultima sută de metri şi acolo a fost nevoie de casting. Cu alţii dintre actori lucrasem, pe alţii îi descoperisem mai demult – Floriela Grapini fusese la castingul pentru alt personaj, care a dispărut între timp, dar mi-am dorit foarte mult să lucrez cu ea şi a ajuns să fie Teodora. Şi tot aşa. A fost un proces organic şi castingul, ca şi scenariul, ca şi filmarea, până la urmă.

Cea mai dificil de filmat scenă a fost…

Cred că prima secvenţă din film a fost foarte dificil de filmat, dar acolo greutatea a fost pe producţie, imagine şi cameră, scenografie, pirotehnie şi evident, actorie. Din punctul meu de vedere erau pregătite toate dinainte şi era vorba doar despre sincronizare şi tehnică. Pentru mine cea mai grea a fost secvenţa de la foc, cearta dintre Alex şi Simona. Am vrut să o filmăm în regim, la apus, maxim jumătate de oră de filmare, atât cât durează regimul, dintr-un singur cadru. Am repetat 12 ore, de dimineaţă până seara, iar seara a fost un dezastru. Am rescris-o total în noaptea aia, am regândit toată povestea, au dispărut două personaje din ea, iar a doua zi am reluat tot procesul. Seara am filmat din nou şi ultima dublă e cea care a rămas în film. În noaptea aia dintre cele două încercări am fost convinsă că filmul se dărâmă total şi nu mai e nicio salvare. Dar a fost o mobilizare generală aşa de necesară din partea întregii echipe şi foarte mult sprijin din toate părţile. Oana Giurgiu a fost în noaptea aia producătorul pe care şi l-ar dori oricine la filmarea unui lucru atât de important cât era pentru mine Breaking News. 

Scena ta favorită din tot filmul? De ce?

Cred că tot secvenţa de la foc, pentru că mi se pare că are în ea foarte multe lucruri personale pentru mine şi pentru că Voica e extraordinară în ea, iar ăsta a fost pariul întregii secvenţe. Dar acum, când mă uit la film, îmi place tare mult secvenţa de final, marea şi radio-ul care se aude pe fundal.

Cum a fost atunci când ai văzut pentru prima dată filmul cap-coadă? Nu doar scene disparate? Ai fi vrut să faci ceva altfel?

Când l-am văzut prima dată, mi s-a părut că aş fi vrut să fac totul altfel. Asta nu e ceva ce nu mi s-a mai întâmplat, însă, şi cu alte filme. De fapt, cred că niciodată nu se termină procesul ăsta în care să nu mi se pară ceva foarte greşit. Prima dată mi s-a părut că e lung, că e dezlânat, că n-are forţă… Aveam cumva în minte cum ar trebui să arate, dar a fost un proces de descoperire alături de Cătălin Cristuțiu, monteurul filmului, cu care e o bucurie să lucrezi oricum la orice. În trei luni cât a durat montajul am eliminat tot ce ni s-a părut în plus, am schimbat ritmul, am schimbat şi scenariul pe alocuri. Ne-am uitat şi reuitat la el de zeci de ori, împreună cu alţi oameni din echipa sau cu prieteni. S-a tot cizelat până când a ajuns să arate ca acum. Sunt secvenţe întregi care au dispărut cu totul, iar asta nu e niciodată simplu să faci, să arunci la gunoi foarte multă muncă. A ta, a altora. Dar când e vorba să salvezi produsul final, faci şi asta, evident. Oricum, cred cu toată puterea că, dacă nu era Cristuțiu, filmul ăsta nu ar fi arătat aşa cum mi l-am imaginat eu niciodată, pentru că n-aş fi ştiut să ajung acolo singură.

Te-a tentat vreodată să faci actorie? De ce ai optat pentru scenaristică, pentru regie? O alegere subiectivă, una calculată?

Da, de mai multe ori, dar m-am gândit în adolescenţă ca nu sunt în stare. Cred că actoria vine mână în mână şi cu o oarecare încredere în tine, iar atunci n-aveam deloc. În plus, sunt destul de control freak în viaţa reală şi cred că mă simt mai bine în postura de a lua deciziile, mai degrabă decât de a le urma pe ale altora şi atunci regia cred că se potriveşte mai bine. Iar scenaristica tot din control freakness mi se trage, pentru că mi-e mai simplu să gândesc filmele care vin de la mine şi ca poveste. Acolo însă am avut noroc că le-am găsit (sau ele m-au găsit pe mine) pe Ana Agopian şi Oana Răsuceanu, pentru că singură nu ştiu dacă aş vrea, putea sau mi-ar plăcea să scriu. Dar când am ales să fac regie, nu prea ştiam ce înseamnă, mai degrabă îmi doream foarte, foarte mult să lucrez în cinema. Mi-ar plăcea să văd cum e să fii actriţă. Cred că înţelegi tot procesul cu totul altfel când îl priveşti şi din cealaltă parte. Cred că te ajută enorm că regizor.

Ce pregăteşti? Alt lungmetraj? Va fi o dramă, va fi o comedie?

Nu am niciun proiect de ficţiune în pregătire. Aş vrea să încerc să văd dacă pot să fac documentar, dar e posibil să nu pot. Şi aş vrea să fac următorul film doar atunci când simt că nu mai pot să respir dacă nu dau mai departe povestea aia. Deocamdată respir coerent şi cred că cel mai cinstit e să stau puţin deoparte.

Pe scurt, cu regizorul Iulia Rugină…

Filmul pe care ţi-ai fi dorit să îl faci tu… Velvet Goldmine.

Distribuţia ideală într-un film de-al tău (actori români sau străini) ar include…. Victor Rebengiuc, Christoph Waltz, Dragoş Bucur, Cate Blanchet, Andi Vasluianu, Bogdan Dumitrache, Ioana Flora, Alexandru Papadopol, Michael Fassbender şi Dorian Boguță as himself.

Top 5 filme văzute în 2017… Pentru că lucrez la o lucrare de doctorat, în ultimul timp văd filme care nu sunt neapărat recente, dar care se potrivesc cu tema mea. Filmele din 2017 pe care le-am văzut nu ar intra în top 5. Deci e un singur titlu din anul ăsta care mi-a plăcut mult, The Square. Ar fi, să zicem, pe locul 3. Celelalte locuri rămân libere.☺

Scurtmetraje sau filme lungi? Și, şi, pentru că sunt lucruri diferite, dar în ultimul timp mă uit mai mult la filme lungi.

Desenul animat favorit…  Fantastic Mr. Fox, dar nu cred că putem să îi spunem „desen animat” fără să supărăm nişte oameni. Deci Pisicile aristocrate. Tot cu animale.

Filmul Breaking News, în regia Iuliei Rugină, este cel de-al treilea lungmetraj al Iuliei Rugină, după Love Building (2013) și Alt Love Building (2014). În drama despre un jurnalist forțat să facă un reportaj in memoriam după moartea tragică a operatorului său, Andi Vasluianu interpretează rolul principal, alături de o adolescentă în vârstă de 16 ani, Voica Oltean. În distribuție mai apar Dorin Andone, Ioana Flora și David Mihai Blaj.

Scenariul este semnat de Ana Agopian, Oana Răsuceanu și Iulia Rugină, director de imagine este Vivi Drăgan Vasile, monteur – Cătălin Cristuțiu, iar scenograf – Andreea Popa. Filmul este o coproducție Hai-Hui Entertainment, în co-producție cu Libra Film Productions. Producătorii sunt Tudor Giurgiu, Oana Giurgiu și Bogdan Crăciun

Iulia Rugină a absolvit secția de regie de film și televiziune din cadrul UNATC și a finalizat un masterat în regie de film în cadrul aceleiași facultăți. Scurtmetrajele regizate în anii studenției (Bună Cristina! Pa Cristina!, Vineri în jur de 11, Captivi de Crăciun) au fost prezentate la festivaluri de film din Oberhausen, Ludwigsburg, Munchen, Trieste, Bruxelles, Poitiers, Sofia, Valencia, Cracovia, Bristol și altele. În colaborare cu Actoriedefilm.ro, a realizat trei scurtmetraje și a debutat în lungmetraj cu Love Building (2013), recompensat cu Mențiunea specială a juriului FIPRESCI la Festivalul de la Varșovia. Ulterior, a regizat și continuarea filmului, Alt Love Building (2014). Iulia s-a implicat și organizarea unor evenimente cinematografice, iar între 2009 și 2011 a fost preparator universitar la catedra de scenaristică din cadrul UNATC.

Breaking News a avut premiera mondială la TIFF 2017 și este distribuit în România de Transilvania Film.

Foto: Adi Marineci

CITEȘTE ȘI:

„Ceasurile spun povești și păstrează amintiri” – interviu cu President of Calvin Klein watches + jewelry, Carlo Giordanetti