O producție Asociația Culturală pentru Educație prin Artă.
Sinopsis:
Patru copii își petrec vacanța de vară în fața blocului O 12, pe una din străzile unui cartier din București. Zi după zi, cei patru ies afară, la joacă. Anca, Maria, Alex și Dragoș inventează și reinventează jocurile copilăriei anilor ’90: De-a v-ați ascunselea, Mațele Încurcate, Flori, Fete, Filme și Băieți, Elasticul, Frunza, 1, 2, 3 la Perete Stai, Cornete, Țomapant, Țările și câte și mai câte. 3 luni de vară în care povestea prieteniei lor ia forma jocului pe care decid să îl joace.
Vârsta recomandată: +10 ani (Spectacol recomandat și adulților, în special celor care și-au petrecut copilăria în anii ’90, în fața blocului, eventual cu cheia la gât :).
Durata: 60 minute
Info generale:
Spectacolul a fost creat in toamna anului 2017, ca parte a modului educațional cu același titlu, implementat cu succes în mai multe școli din orașul București. Proiectul a obținut sprijinul și finanțarea ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București.
žÎn primăvara anului 2018, spectacolul În față la O 12 a fost itinerat în mai multe orașe din țară, în cadrul unui proiect finanțat de AFCN – Administrația Fondului Cultural Național.
žDin luna septembrie a acestui an, spectacolul va fi prezentat la UNTEATRU București, în cadrul stagiunii de spectacole pentru copii – unteatru de copii.