E oficial! Sezonul primăvară/vară a început, iar piesele pe care le-am reperat pe podiumuri (și le-am pus pe un wishlist imaginar) acum jumătate de an, au ajuns, într-un final, în magazine. Și pentru că fiecare sezon nou aduce cu sine o actualizare a tendințelor, mi-am făcut o scurtă recapitulare a direcțiilor stilistice propuse pe podiumurile prezentărilor pariziene. Și mi-am amintit de aventurile de la Fashion Week-ul din toamna anului trecut. Dar și de colecțiile care m-au cucerit. Practic, ce vom purta începând din această lună.
(Foto sus: Nina Ricci backstage)
Am aterizat în Paris într-o dimineaţă mohorâtă, la o ora prea indecentă pentru a fi menţionată. Iar dacă ţinuta mea all black/ all „hai, domnişoară, mai repede, că ţineţi coada pe loc la Security Check” – o rochie-cămaşă supradimensionată, accesorizată cu o pălărie cu bor larg, un ham din piele şi blană şi un şirag de mărgele XXL – se încadra perfect în atmosfera de Fashion Week, nu prea se pupa, în schimb, cu cele 6 grade de afară, şi nici cu vântul care indica mai degrabă o zi geroasă de februarie, nu o dimineață de septembrie.
Noroc, totuşi, că manevrarea prin aeroport a unei valize de 31 de kilograme, alături de un bagaj de mână „mic”, de 6 kilograme, se traduce prin metoda perfectă de a te încălzi rapid. Noroc, de asemenea, şi că vremea din Paris e temperamentală şi imprevizibilă, astfel încât până am ajuns în centru de la aeroport, termometrul arăta deja cu 5 grade mai mult. „Noroc” poate că nu este însă cuvântul cel mai potrivit, căci temperaturile drastic oscilante s-au dovedit a fi un laitmotiv al călătoriei mele, notabilă fiind ziua în care am plecat din apartament pe un soare orbitor şi am ajuns la prezentarea Roger Vivier ca… Regina Ploii, picurând abundent din haine, păr, poşetă, spre emoţia organizatorilor care şi-au văzut covoarele somptuoase şi parchetul lăcuit marcate cu dâre de apă. În ciuda vremii capricioase, Parisul şi-a menţinut şarmul caracteristic, iar defilările au conturat propunerile designerilor pentru noul sezon, filtrate prin spiritul de nonşalanţă chic, specific franţuzesc.
Unul dintre trend-urile 100% à la française, pe care l-am remarcat pe catwalk-urile pariziene, este boudoir chic. Căci dacă femeile americane se tem (şi au făcut întreaga lume să se ferească) de orice gen de look ce ar putea invoca stigmatul „walk of shame”, franţuzoaicele au perfecţionat cu graţie arta de a arunca peste o rochie furou un mantou din blană ori o jachetă din piele, pentru a crea o imagine ultra-senzuală tocmai prin lipsa de efort depusă spre a o obţine. Propunerile de rochii furou au venit de la Céline şi Haider Ackermann – versiuni din satin cu broderie din dantelă, Balenciaga – satin şi croieli pe biais, ori Saint Laurent – variante glamour, lungi până în pământ, cu decolteuri obraznic de adânci.
În aerul glamour se încadrează de asemenea laitmotivul penelor – inocenţa imaginii angelice, diafane, conturată de accentele din penaj, a fost dublată de un aer de dramatism şi spirit ludic, coborât, parcă, de pe scenele cabaretelor pariziene, în cadrul show-urilor Balenciaga, Nina Ricci şi Alexander McQueen.
Tot 100% franţuzesc este şi trend-ul jachetelor stil tuxedo purtate fără nimic pe dedesubt, cum am văzut la Alexis Mabille, Chanel, Haider Ackermann, dar şi pe tipele cele mai cool de la petrecerile de la Fashion Week.
Pe femeile stylish din Paris (cam toate, adică), ai să vezi două tipuri de outerwear – haine somptuoase din blană aruncate nonşalant peste o pereche de jeanşi skinny şi un tricou sau pulovăr supradimensionat, ori jachete stil windbreaker, pe care designerii le-au interpretat pentru noul sezon într-o manieră ce îmbină stilul sporty cu o doză de chic, prin intermediul materialelor preţioase ca lamé-ul (Isabel Marant), accentelor feminine, precum pliseurile (Dior), ori croielilor sofisticate (Lanvin).
Trend-ul focalizat asupra decolteurilor, pe care l-am văzut interpretat pe podiumurile internaţionale în varianta „off the shoulders” (la Hood by Air, The Row, Rag & Bone, Proenza Schouler, Prabal Gurung etc.), s-a tradus în Paris prin versiunea mai clasică a decolteului în V, a cărui adâncime exagerată a fost echilibrată de siluetele sobre, precum în cazul Nina Ricci ori Céline.
Un trend proeminent pe podiumurile internaţionale – denim on denim – a putut fi reperat şi la PFW, de la Alexander McQueen sau Chanel, (în variante luxe, cu broderii complexe), la Stella McCartney, Chloé sau Each X Other (în versiuni minimaliste).
Indiferent de tendinţele prezise pe catwalk-urile din Milano, Londra, New York, ori celelalte capitale neoficiale, dar up-and-coming, ale modei, Parisul îşi creează propriile trenduri. Invariabil, acestea vor fi preluate şi reiterate dintr-un colţ în celălalt al globului. „Limba engleză nu deţine un cuvânt echivalent pentru chic”, spunea Elizabeth Hawes, fashion designer & fashion critic proeminent al secolului XX. „Nici nu ar avea rost să existe. Tot ce este chic este în esenţă franţuzesc.”
Foto: hepta.ro