Nu zic “nu” – un Valentine’s Day petrecut acasă (în doi, romantic, sau, dacă eşti single, pe modul fun, cu prietenele tale) sună excelent, însă la fel de bine sună şi ceva planuri care se desfăşoară afară. Dacă te gândeşti să sărbătoreşti Ziua Îndrăgostiţilor în oraş, iată câteva idei de ţinute, perfecte indiferent ce planuri ai avea:
O pereche de mom jeans (merg şi nişte boyfriend jeans sau nişte Levi’s vintage clasici, ideea e să aibă talie înaltă) plus o cămaşă din poplin (dacă vrei să maximizezi aerul romantic, poţi alege una precum cea de mai jos, cu detaliu sub formă de fundă), fac pereche minunată cu un top stil corset, purtat pe deasupra cămăşii. În ceea ce priveşte accesoriile, joacă-te cu detalii sweet – eu îţi propun pantofi cu inimioare, cercei statement cu detalii roşii şi un sticker cu blană (tot în formă de inimioară!) pe care îl poţi aplica pe geantă.
Perfect pentru: un date romantic, o seară într-un bar/bistro.
SHOP IT:
Dacă arunci o privire la jacheta de mai sus (care e de fapt un duster coat fără mâneci), ai să remarci că poate fi purtat foarte bine şi drept rochie, atâta timp cât ţii legat cordonul din talie. Adaugă o pereche de sandale cu barete fine, subţirele, nişte cercei cu aer preţios şi o poşetă nu prea mare şi ai un outfit perfect pentru un setting semi-formal, nu-i aşa?
Nu, nu am uitat că poza de mai sus include şi o rochie – ea va sta ascunsă pe dedesubt (îţi sugerez să o porţi fără sutien!) şi îşi va face apariţia la momentul oportun. Surpriza cum că jacheta nu e piesa principală de îmbrăcăminte şi că, de fapt, ascunde pe dedesubt o rochie transparentă va fi precis apreciată la sfârşitul serii, te asigur!
Perfect pentru: o seară la restaurant, un cocktail party
SHOP IT:
Dacă vrei un outfit cu aer jucăuş, ce zici de o fustă mini într-o nuanţă veselă de roşu şi un tricou simplu, alb, pe sub care să se întrevadă discret un sutien stil bralette din dantelă suavă? Accesorizează cu o pereche de sandale simpatice, o geantă haioasă şi o brăţară în acelaşi stil playful.
Perfect pentru: o seară în club, o seară la cinema
SHOP IT:
Nu m-am putut abţine şi am punctat chiar şi outfitul sporty cu câteva detalii dulci. Astfel, avem: o pereche de jeanşi distressed şi o jachetă bomber (omite lenjeria sau orice altceva pe dedesubt şi poartă în schimb un body din tulle complet transparent, care să se întrevadă pe deasupra fermoarului doar pe jumătate închis al jachetei), plus accesorii simpatice: un rucsac şi tenişi, ambii cu inimioare, şi câteva bijuterii în acelaşi ton.
Perfect pentru: o plimbare, o seară la bowling, o seară la cinema
SHOP IT: