Toate piesele pe care le poartă Meghan Markle ajung mai devreme sau mai târziu în paginile revistelor ori online, și asta pentru că Ducesa de Sussex s-a erijat într-un trend setter și una dintre it girls pe care o urmăresc fashionistele.
Paltoanele și rochiile pe care le poartă, în special cele de la brandurile mass market ajung rapid sold out, și nu e de mirare că anul acesta s-a aflat în top 3 cele mai influente celebrități. Dar azi o să vorbim despre pantofii săi, pe care reușește să-i includă pefect în ținute. Și chiar dacă paleta de designeri la care are acces este mare, observăm un pattern al preferințelor. Așa că am alcătuit un top al brandurilor pe care pare să-i prefere și pe care îi poartă cel mai des.
Aquazzura
I-a purtat la nuntă, în primul său tur regal și sunt pantofii la care apelează mai mereu când are un eveniment important.
Sarah Flint
I-a purtat la prima sa apariție alături de Harry, dar obișnuia să îi poarte cu mult înainte să intre în familia regală britanică.
Manolo Blahnik
Negri, bej, gri, bleumarin – culori diferite, aceiași pantofi. Nu știm dacă această alegere are legătură cu Sex and the City, însă pantofii Manolo Blahnik sunt în topul preferințelor ei.
Stuart Weitzman
Dacă vedetele obișnuiesc să poarte varianta open toe, Meghan preferă clasicii stilettos, din considerente ușor de intuit, din moment ce trebuie să respecte eticheta vestimentară regală.
Tamara Mellon
Un alt designer (englez) pe care Meghan obișnuiește să-l poarte – am văzut-o purtând același model de pantofi în nuanțe diferite: negri și bej.
Foto: hepta.ro