Rochia de mireasă purtată de Alina Binder a fost realizată de Parlor (Veronica Zaharia).
“Alina a dorit să poarte ceva de inspirație tradițională și pentru că era cel mai aproape de sufletul ei, am ales ca pentru broderia rochiei pe care o va purta la ceremonia religioasă, să reinterpretăm elemente din portul tradițional al bunicii sale. Broderia îmbogățește trena și subliniază linia decolteului și manșetele și este realizată manual, din cristale și fir de bumbac satinat.
Țesăturile sunt nobile, rochia este creată din 14 metri de mikado de matase, iar voalul din patru metri de tul de mătase brodat manual cu flori de câmp, preferatele miresei noastre. Croiala îi pune în evidență talia, iar modul în care am ales să dăm volum fustei este o tehnică specifică Parlor, pe care am folosit-o de-a lungul timpului la multe dintre creațiile mele. Ca detalii, pe lângă broderie, am folosit nasturii îmbrăcați în mătase, manșetele desfacute și pliseul, un detaliu subtil, inspirat din ținutele de seara purtate de doamnele din perioada anilor 1800.
Bijuteria capilară este creația Magnolia Atelier și completează perfect ținuta. Această bijuterie executată integral manual, la care s-a lucrat peste 30 de ore, a fost desenată special pentru Alina și este împletită cu fir de argint, cristale ivoar și argintii.
Am decis ca cea de a doua rochie să fie una fluidă, plisată manual, care va arăta spectaculos la petrecere, în timpul dansului. Ca element de conexiune între cele două rochii, am folosit broderia din talie și de pe decolteu, inspirată din același port al bunicii ei.
Cele șase domnișoare de onoare poartă rochii de mătase într-o nuanță pastel, creații Parlor inspirate din epoca victoriană.”, ne-a declarat designerul Veronica Zaharia.