Trei oameni faimoși care te vor inspira să nu te dai bătută niciodată

Câteodată simțim că nu vom ajunge deloc acolo unde ne propunem  și că norocul nu ne va surâde. În acele momente, cu toții avem nevoie de motivație și de speranță, pe care le putem regăsi în oamenii faimoși care au pornit de jos și care, în ciuda tuturor greșelilor, pierderilor și greutăților, au reușit să își lase amprenta asupra lumii.

Sunt sigură că ai auzit măcar de câteva ori de persoanele menționate mai jos, însă nu știu dacă le-ai aflat și poveștile. Asta până acum…

J. K. Rowling
Este cunoscută pentru seria de șapte cărți Harry Potter, însă drumul până la succes a fost presărat cu multe obstacole. Autoarea britanică tocmai trecuse printr-un divorț, abia își permitea să își hrănească fetița de trei ani, iar de bani de un computer nici nu se punea problema, însă a reușit să termine manuscrisul pentru Harry Potter și Piatra Filozofală. Din păcate, acesta a fost refuzată de 12 edituri, până când, un an mai târziu, Bloomsbury, o mică editură londoneză, i-a acordat o șansă, deoarece fata directorului citise primele capitole care îi plăcuseră. Astăzi, Harry Potter este o franciză mondială a cărei valoare este estimată la șapte milioane de lire sterline. Cărțile au bătut nenumărate recorduri, continuând să fie citite cu interes de copii și tineri deopotrivă.

Walt Disney

Când spui Walt Disney, te gândești la magie, la toate personajele animate care te-au însoțit de-a lungul copilăriei și care te-au făcut să crezi că poveștile au finaluri fericite și pline de învățăminte. Însă, înainte să fie nominalizat de 61 de ori la premiile Oscar și să creeze un imperiu care rezistă și astăzi, Walt Disney a trebuit să pornească de jos, confruntându-se cu diferite obstacole. La vârsta de 22 de ani, Disney a fost concediat de la un ziar din Missouri, pentru că nu era „suficient de creativ”. Prima sa tentativă de a se afirma în lumea animației a reprezentat-o studioul Laugh-O-Gram Films Inc., însă acesta a dat faliment la numai un an după înființare. Creatorul legendarului personaj Mickey Mouse a ajuns apoi la Hollywood, având la el doar 40 de dolari și un desen neterminat. Simțindu-se copleșit și pierzându-și, temporar, încrederea în abilitățile sale, scopul lui Disney în Los Angeles a fost să devină actor, dar această aspirație nu a devenit realitate. Însă ceea ce a devenit realitate a fost succesul lui Walt în lumea animației. El a pus bazele, alături de fratele său, Roy, companiei Disney Brothers Studio care, mai apoi, a devenit Walt Disney Studios. Iar restul e istorie. Lucrurile nu au mers mereu ca pe roate, dar un singur fapt e cert: Walt Disney e nemuritor.

Steve Jobs

Dacă încă nu te simți suficient de inspirată, îți mai prezint o poveste, și anume pe cea a lui Steve Jobs, una dintre cele mai inventive și energice minți din industria tehnologiei americane. Steve Jobs a fost adoptat la naștere, în 1955, iar în 1961, s-a mutat împreună cu familia sa în California. Acolo, Jobs a început să își arate interesul față de electronice și gadgeturi. La trei ani după absolvirea liceului, Jobs l-a întâlnit pe Steve Wozniak, care încerca să construiască un computer. Un an mai târziu, cei doi au pus bazele propriei companii pe care au numit-o Apple Computer Company. Cel mai mare competitor al lor a fost International Business Machines, din cauza căruia Apple a avut pierderi financiare mari. În 1997, după eșecuri repetate, Jobs a anunțat că Apple va vinde computerele prin intermediul internetului și al telefonului. Astfel, a luat naștere Apple Store, care a fost un success imediat, conducând la promovarea lui Steve în funcția de director executiv al companiei. Steve Jobs a muncit o viață întreagă pentru a-și transpune ideile în produse inovative și unice pentru consumatori, rămânând în istorie un adevărat vizionar al industriei calculatoarelor și principalul motiv pentru care avem iPhone și iMac.

Text de Emilia Mocanu, elevă în clasa a IX-a la Şcoala Centrală din Bucureşti, foto: hepta.ro

Categorii Lifestyle