Deși anul nou a trecut de mult, rezoluțiile sunt bine-venite oricând așa că, pentru vara aceasta, noi (eu și Raluca) ne-am setat obiectivul: vrem să atingem echilibrul minte-corp. Să nu credeți că vrem să facem asta doar prin sport. Nu… pentru mult râvnitul echilibru body&mind e nevoie de ceva mai mult.
Primul pas a fost să ne apucăm de hot yoga, ca să „bifăm” latura „mind”.
Apoi, pentru îndeplinirea obiectivului nostru, ne-am decis să începem un program de detoxifiere a organismului. Cu toate că, în general, avem un stil de viață echilibrat, corpul are și el nevoie de un „reset”; oricât de atente am fi la alimentație sau oricât sport am face, organismul nostru este asaltat de factori nocivi din toate direcțiile.
Auzisem despre diverse programe și boot camp-uri de detox, și chiar l-am încercat pe cel de la The Code dar, din cauza programului încărcat, nu ne permitem prea des câte o săptămână sabatică, în care să nu facem altceva decât sport, meditație și alimentație sănătoasă (juicing). Trebuia, însă, să găsim o soluție.
După ce ne-am documentat despre ce înseamnă detoxifierea și modalitățile în care se poate face, am ajuns la concluzia că cea mai bună opțiune ar fi programul Ying & Young, de la JUICEit, pentru că (nu-i așa?!), pornisem în căutarea echilibrului minte-corp!
Văzut, plăcut, comandat!
Înainte de a începe un program de detox există, însă, anumite lucruri pe care trebuie să le știți:
Este o etapă foarte importantă: pentru ca organismul să nu sufere un șoc în cele trei zile în care se consumă numai sucuri, cu cel puțin 2-3 zile înainte este indicat să renunți la carne, produse lactate, la păcătoasele dulciuri și produse de patiserie, la alcool (da, și inocentul pahar de rosé intră în categoria asta) și la cafea. În schimb, m-am răsfățat în fiecare dimineață cu un pahar de apă călduță, în care am stors cu generozitate lămâie.
După ce m-am pregătit conștiincios, a venit și ziua cea mare. Într-o zi de Ying&Young detox se consumă șase sucuri diferite, din fructe și legume presate la rece, îmbogățite cu diverse condimente și alte superalimente ca spirulina, goji sau semințe de chia. O sticlă devine astfel o adevărată bombă de vitamine și antioxidanți și… chiar ține de foame. Da, știu că aceasta este principala întrebare: „nu v-a fost foame?!”.
Prima zi a trecut mai bine decât mă așteptam. Sucul nr. 1 a fost negru, foarte bun la gust și răcoritor și nu, nu mă refer la un suc acidulat bine cunoscut, chiar dacă ar fi fost ușor de confundat din cauza culorii. Conține cărbune activat, de unde și culoarea.
Sucurile trebuie băute la interval de două ore, așa că senzația de foame n-a prea avut timp să se instaleze. În plus, sucurile sunt special create pentru a-ți oferi doza necesară de nutrienți și vitamine pentru întreaga zi. Totuși, fiind foarte pofticioasă, am preferat să nu ies la prânz cu colegele de birou, just in case…
Prima zi de detox s-a încheiat cu un suc absolut delicios, un amestec de lapte de migdale, banane, scoarțișoară și pudră de vanilie, un adevărat „festin culinar”, foarte sățios, perfect pentru cină.
(Am uitat să vă spun că sucurile sunt proaspete și sunt livrate în fiecare seară pentru ziua următoare, ceea ce a fost perfect pentru mine și programul meu care începe destul de devreme.)
Am încheiat prima zi cu brio, fără dureri de cap, senzații de amețeală sau alte stări despre care citisem că ar putea să apară.
A doua zi, în schimb, am trișat. Foarte puțin, ce-i drept, dar n-am rezistat tentației de a bea cafea dimineața. Am comandat un soya latte aproape instinctiv, ca un automatism. Dar să nu uităm că eram în căutarea echilibrului minte-corp, iar cafeaua era atât de necesară pentru asta.
Cuprinsă totuși de mici remușcări, am fost și mai determinată să nu mai calc strâmb și să continui programul așa cum ar trebui. Având în vedere că n-am consumat nimic altceva decât sucurile JUICEit, am stat foarte bine la capitolul energie. Cu toate acestea, nu m-am aventurat la clase de sport prea dinamice sau la alergări prin parc, ci am preferat sa merg la hot yoga.
În cazul meu, senzația de „aș ronțăi ceva” a apărut la sfârșitul zilei numărul trei, dar am rezistat eroic și m-am culcat cu gândul la un mic dejun consistent.
La fel ca pregătirea, perioada care urmează după cele trei zile de detoxifiere este extrem de importantă, pentru ca rezultatul să fie unul de lungă durată. Astfel, revenirea la alimentația inițială trebuie să fie făcută treptat. Eu am evitat pizza, pastele și dulciurile, dar am profitat din plin de bunătăți „raw”, precum căpșunile și cireșele, că tot e sezonul lor.
Recunosc că am avut mici dubii înainte să încep programul de detox și mi se părea aproape imposibil să beau doar sucuri timp de trei zile, dar acum sunt foarte mândră că am reușit să-l duc până la capăt.
Rezultatele? O stare generală de bine, de lejeritate, un abdomen plat și un kg în minus.