În fiecare an, la final de noiembrie, încep sa testez terenul deco și să văd cam cum ar trebui să mă pregătesc pentru sezonul festiv. Analizez tendințele de la Christmasworld, un renumit târg de Crăciun, care are loc la Frankfurt anual și stabilește trendurile în ceea ce privește decorațiunile de sărbători, fac un research serios pe Pinterest și YouTube, căutând mereu idei interesante, alcătuiesc un wishlist frumușel și pornesc la cumpărături, în căutarea unor noi produse festive.
Și pentru că știu că, în scurt timp, va începe operațiunea „Împodobim casa de Crăciun” pentru mulți dintre noi, astăzi am alcătuit ghidul decorațiunilor festive pentru acest an: care sunt tendințele noului sezon și trucurile pe care le poți aplica la tine acasă.
Bradul de Crăciun
Bradul este elementul central al oricărui plan festiv, așa că se cuvine să încep cu el. Trendul ombré nu mai este acum doar o propunere de hairstyle, ci și una decorativă. Iar pe brad poate fi aplicat excelent: alege culorile pe care vrei să mergi și pornește de la baza bradului cu globuri și decorațiuni în cea mai închisă nuanță, continuând spre vârf cu nuanțe tot mai deschise. Câteva idei de culori? Poți opta pentru combinația albastru închis – bleu – alb sau burgund – roșu – roz – lila. Cei de la Christmasworld mizează anul acesta și pe un touch natural, motiv pentru care poți opta pentru culori ca auriul sau verdele, dar și pentru decorațiuni precum împletiturile din crenguțe, conurile de brad sau litere din lemn. Iar dacă îți dorești un brad colorat, o explozie de bucurie, alege pastelurile! Dacă te joci puțin cu cele două culori ale anului, rose quartz și serenity, vei obține un efect modern, extrem de interesant pentru bradul tău!
Decorațiuni de casă
Dacă ai terminat cu bradul, e timpul să îți amenajezi casa, însă încearcă să îți temperezi entuziasmul și să nu îți aglomerezi tot spațiul cu decorațiuni de Crăciun așezate la întâmplare. Cel mai bine ar fi să îți alegi o temă și să jonglezi în jurul ei. Descoperă locurile cheie pentru a așeza obiectele festive, fără a umple toate încăperile: o cutiuță muzicală și câțiva brăduți decorativi pe rafturile suspendate sau corpurile înalte, două, trei lumânări parfumate pe măsuța din living, cadourile gata împachetate în jurul bradului și tot așa. Iar dacă ai câteva instalații mai vechi, simple, un truc simpatic ar fi să iei câteva sticle sau vaze colorate și să bagi instalațiile în ele, după care să le așezi pe pervaz și să le pornești. Efectul va fi foarte drăguț.
Decorațiuni de exterior
Dacă ai curte și plănuiești să îți extinzi viziunea festivă și în exteriorul casei, încearcă să nu intri într-o competiție a decorațiunilor cu vecinii tăi, după modelul Danny DeVito și Matthew Broderick în Deck the Halls. În plus, ai grijă să nu expui la temperaturi extreme obiectele care se pot deteriora ușor. Alege ramuri de brad și decorațiuni din lemn pentru a crea o arcadă exterioară. În plus, dacă te simți inspirată și vrei să îți faci câteva ornamente handmade, caută câteva idei DIY: de exemplu, câteva borcănele umplute cu mini-globuri, acoperite de un capac de care poți prinde o panglică și niște ramuri de brad, vor arăta foarte bine pe treptele casei. Același efect poți obține și dacă scoți lumânările din suportul-felinar pentru a umple spațiul gol cu diferite ornamente (poți crea chiar mini-scene cu nisip kinetic alb, brăduți, globuri și alte decorațiuni în miniatură).
Masa festivă
Dacă ești gazda unei cine festive pentru întreaga familie, știi deja că misiunea ta nu va fi deloc una simplă. Pe lângă faptul că va trebui să alegi meniul de la cap la coadă, trebuie să fii atentă și la detaliile privind decorarea și aranjarea mesei. Dacă ai mulți invitați, așază bolurile și vasele mari în partea centrală a mesei, pentru ca toți să aibă acces ușor la ele. Nu ar strica nici câteva note festive, așa că poți folosi o față de masă roșie sau aurie, veselă și chiar și inele pentru șervețele în aceeași nuanță. Pentru turtă dulce, fursecuri și bomboane, folosește câteva boluri sau cutii din porțelan, cu decor de sezon, pe care să le așezi în partea centrală a mesei. În plus, poți crea o linie decorativă a mesei, pe care să pui câteva lumânări, conuri de brad sau chiar un suport din lemn ornat cu ramuri de brad și globulețe. Iată câteva modele pentru inspirație!
SHOP THIS STORY!
Foto: hepta.ro