Nu, nu e nevoie nici să cheltuieşti o mulţime de bani sau să apelezi la cine ştie ce artificii stilistice sofisticate care durează mult timp să fie puse în practică. Sfaturile de mai jos sunt extrem de uşor de implementat şi au puterea de a transforma un outfit simplu într-unul effortlessly stylish în doi timp şi trei mişcări.
Atâta vreme cât nu alături prea multe printuri (varianta cea mai safe e să te limitezi la 2, dar dacă vrei, poţi să încerci şi 3, însă niciodată mai multe), outfitul tău va arăta mult mai interesant decât dacă conţine un singur model de imprimeu. Dacă te simţi nesigură, fă un mix între două printuri asemănătoare: dungi orientate în direcţii diferite sau de mărimi diferite, sau buline mici cu buline mai mari, de pildă. În exemplul de mai jos, avem dungi orizontale + dungi oblice + un print arăbesc discret, iar rezultatul este superb, nu-i aşa?
Chiar şi când compui un outfit pentru o situaţie deloc specială (o plimbare, o după-amiază de shopping, o ieşire la film – treburi de genul acesta, pentru care nu e nevoie să fii all dressed up), petrece un minut în plus pentru a crea acest discret twist care transformă ţinuta din ceva banal în ceva cool. Poate fi vorba despre o piesă într-o culoare care iese în evidenţă, poate fi vorba despre nişte pantofi mai speciali sau o bijuterie inedită, sau pur şi simplu un mic detaliu cum ar fi o banană înfăşurată în jurul gâtului pe post de colier. Ideea aici este să fie un detaliu natural, care defineşte stilul tău personal, astfel încât să nu pară forţat.
E cel mai simplu truc pentru a părea mai zveltă, aşa că de ce să nu te foloseşti de el? Nu spun că ar trebui să îţi accentuezi talia cu un cordon/o curea/o centură absolut de fiecare dată, însă când o faci, fii sigură că lumea va observa efectul pe care îl are asupra siluetei.
Să îmbini stiluri diferite e mereu de dorit, fie că e vorba despre sporty + elegant, edgy + sweet sau masculin + feminin. Cel din urmă e cel mai uşor de abordat, şi uite cât de cool e rezultatul când adaugi nişte pantofi cu toc şi dresuri plasă unui outfit compus din piese „împrumutate” din garderoba iubitului.
După cum spuneam mai sus, pentru a compune o ţinută care nu are şanse să fie catalogată drept banală, un truc simplu e să amesteci stiluri diferite – de exemplu casual (jeanși) + boudoir (halat din mătase + saboţi din satin).
Ai mai jos dovada faptului că un outfit extrem de simplu, monocrom, arată absolut senzaţional mulţumită texturilor contrastante care îl compun.
Dacă observi în magazin că o piesă de îmbrăcăminte nu îţi vine tocmai OK, ai două opţiuni – cumpăr-o şi du-o la croitor sau renunţă cu totul la ea. Nu numai că e super incomod să nu îţi poţi întinde braţele într-un sacou un pic prea strâmt sau să fii nevoită să tot tragi în sus o rochie care îţi cade de pe umeri, ci e și inestetic. În special în cazul pantalonilor sau al blazerelor, e posibil să ai nevoie de mici ajustări care pot fi făcute fie la croitor, fie chiar în magazinul de unde le-ai cumpărat (întreabă personalul, majoritatea magazinelor, inclusiv cele din mall-uri, oferă această opţiune), iar costul pentru astfel de modificări este în general foarte mic.
Nu e cazul să forţezi nota, astfel încât să cazi într-un aspect nenatural, însă ideea este să dai fiecărei ţinute un twist personal, fie că asta înseamnă să sufleci tivurile jeanşilor, să porţi cămaşă căzută pe un umăr, etc.
Nu e nevoie să cheltuiești o grămadă de bani pe accesorii (pantofi, genţi, bijuterii) ca să arate bine, asta e clar. Însă secretul pentru a face accesoriile cu preţ accesibil să arate ca şi când valoarea lor este una mult mai mare este să ai grijă de ele. Sfaturi despre cum să faci asta poţi găsi aici şi aici.
Dacă eşti minionă şi porţi o geantă imensă, va arăta ca şi când cari după tine un sac. Dacă ai picioarele scurte şi porţi pantaloni cropped, vei părea extrem de scundă. Şi tot aşa. Faptul că un anumit lucru este în trend nu înseamnă neapărat că trebuie să îl încerci chiar dacă nu te avantajează. În fiecare sezon, tendinţele sunt îndeajuns de diverse încât să acopere o plajă largă de preferinţe şi de tipuri de siluete, astfel încât precis găseşti lucruri care să ţi se potrivească.
Foto: hepta.ro
CITEȘTE ȘI:
12 moduri în care îţi sabotezi fără să vrei hainele şi accesoriile