Sunt multe lucruri cărora femeile nu le pot rezista, iar printre ele se numără și un bronz perfect. Expunerea îndelungată la razele UV poate fi periculoasă, însă în doze mici, știm deja că soarele ajută la sintetizarea vitaminei D. Razele UV artificiale, sau bronzarea artificială la solar, sunt considerate dăunătoare pentru piele și există nenumărate controverse în legătură cu acest subiect. Iată 5 mituri legate de bronzul obținut la solar.
Atunci când razele UV artificiale se combină cu razele naturale, sau, mai bine zis, atunci când te expui la plajă dar efectuezi și ședințe de bronzare artificială, crește riscul apariției cancerului cutanat. Nu se recomandă expunerea îndelungată la soare sau solar și cu atât mai puțin combinarea celor două procese.
Nimic mai fals. Acesta este un mit pe care multe persoane îl consideră adevărat, dar adevărul este că razele artificiale nu pregătesc pielea pentru a obține un bronz perfect la plajă. Bronzul natural se va adăuga peste bronzul artificial, fapt care nu face decât să crească riscul cancerului cutanat, așa cum am menționat anterior.
La fel ca și în cazul expunerii la razele UV naturale, solarul este interzis persoanelor însărcinate, celor care au cazuri de alunițe maligne în familie, sau celor care folosesc medicamente ce produc fotosensibilitate.
Îți poți asigura necesarul de vitamină D printr-o simplă plimbare prin parc de câteva ori pe săptămână, timp de 5 minute. Razele artificiale nu contribuie la sintetizarea vitaminei D.
Razele UVA provoacă arsuri de retină și contribuie la formarea cataractei. Chiar dacă efectele apar în timp, sunt extrem de periculoase și permanente, din păcate. Dacă alegi bronzul artificial, ar trebui să ai mereu la indemana ochelari speciali de protecție.