Sneak Peek: Tu cu ce te îmbraci la toamnă?

FotorCreated12

Nici nu s-a instalat bine vremea călduroasă că am şi început să mă gândesc la hainele pe care urmează să le port odată cu instalarea sezonului rece – după ce am descoperit colecţiile de vară ale brand-urilor, pur şi simplu nu mă pot abţine să nu fiu curioasă ce ni se pregăteşte pentru toamnă. M-am bucurat, astfel, să pot descoperi încă de pe acum preview-ul colecţiei C&A pentru toamnă/iarnă 2016-17.

Inspirată de ideea că natura ar trebui să facă parte din viaţa de zi cu zi, colecţia utilizează texturi organice şi detalii elegante şi feminine pentru a crea piese în care vei vrea să te cuibăreşti odată cu instalarea vremii reci. Direcţia cromatică este marcată de schimbarea anotimpurilor – tonurile tomnatice se îmbină cu pasteluri glaciale, migrând apoi către tonurile întunecate şi dramatice ale iernii.

Texturile călduroase, materialele cozy şi croielile inspirate de expediţiile în natură, completate de paleta de culori earthy şi de notele de romantism rural, dictează estetica colecţiei. În ceea ce priveşte siluetele, linia de toamna gravitează în jurul croielilor simple şi a formelor supradimensionate, rezultând în piese ultra-confortabile.

Printre highlight-urile colecţiei pentru toamnă/iarnă se numără linia de piese din caşmir – knitwear essentials, precum pulovere V-neck, poncho-uri sau cape, toate din tricotaje uşoare ca un fulg, în nuanţe pale şi tonuri neutre.

De asemenea, linia denim a brand-ului include câte ceva pentru toate gusturile – de la nuanţe dark la tonuri decolorate, şi de la croieli clasice la siluete în tendințe (evazate pentru femei şi drop-crotch pentru bărbaţi).

Foto: C&A