Am stat de vorbă cu Tudor Chirilă despre noul album Vama, despre decizia de a lucra cu producători străini şi de a cânta în limba engleză, despre competiţie, marile trupe de atunci şi de acum, dar şi despre cum ar trebui să se raporteze astăzi oamenii la muzică, teatru, politică şi la generaţiile mai tinere.

De ce ați ales să lucrați cu un producător străin pentru albumul Better? Cum a fost colaborarea cuJames Lewis?

Am ales un producător străin în primul rând pentru că în România nu sunt producători care să fi confirmat la un nivel atât de înalt cum o fac cei din UK. Nu e o formă de snobism, ci o formă de realism. James este un producător în ascensiune, tânăr și care deja a lucrat cu nume importante din industrie; cel mai recent și cel mai celebru ar fi Rudimental, pentru care mixează constant. Noi nu am căutat doar un producător, ci o experiență completă de producție din care să învățăm și unde să avem garanția că produsul finit este unul de calitate, fără echivoc, pentru o piață central și vest europeană și aveam nevoie de un producător care să își poată asuma aceste obiective și în care noi să ne încredințăm destinul muzical relaxați și fără niciun fel de temeri.

Care crezi că e cea mai reușită piesă de pe album și de ce?

Poți judeca din mai multe perspective. Dacă mă întrebi din punctul de vedere al posibilității de a fi un hit sau a unui refren cantabil, pot spune mai multe: Ghosts at war, Memories now, dar dacă mă întrebi din punctul de vedere al orchestrației, al aranjamentului, al unei structuri mai altfel și al unei încercări de a aduce altceva în peisajul nostru muzical și să prezentăm altceva din punct de vedere orchestral, structural și muzical, aș spune: Summer love, Start a fight, In the name of love. Dar, în același timp, aș putea să mă duc la piesele unde mesajul e cel care prevalează și atunci aș spune London Feeling, care are și un aer de musical, dar și de cântec cu mesaj, ușor Pink Floyd, un pic de Leonard Cohen. E o piesă foarte interesantă. Prin urmare, e greu să spui și să răspunzi care e cea mai reușită piesă de pe album pentru că trebuie să aplici criterii diferite.

Ești mulțumit de cum a fost primit Better de către publicul de la noi? Ai avut așteptări de la publicul român în sensul că l-ai gândit și pentru România?

Sigur că am avut așteptări, pentru că nu poți să te setezi să nu ai absolut nicio așteptare. Publicul român așteaptă versurile noastre foarte mult și e clar că pentru ei un disc în engleză nu va fi niciodată recepționat ca orice am scoate în limba română, dar eu sunt mulțumit de cum au fost primite piesele de pe discul Better și deja noi nu mai vedem posibilă eliminarea unor piese din playlisturile de concerte precum Ghosts at war care a devenit o piesă de rezistență. Sunt 2-3 piese în engleză care deja s-au calificat și mi se pare că au adus un plus de modernitate playlisturilor noastre.

Vei continua să scrii piese exclusiv în limba engleză?

De ce nu? Mai știu oamenii să cumpere, să asculte și să înțeleagă un album cap-coadă? Nu mai e momentul în care se ascultă albume cap-coadă pentru că informația muzicală e foarte mare. De fapt, lumea a avut tendința întotdeauna să asculte pe sărite, dar acum are și platformele necesare. Cred că va veni un timp când se vor asculta din nou albume și eu încă mai ascult pentru că sunt curios. Este un și o obișnuință profesională, nu ascult doar un hit. De exemplu, vreau să știu ce au făcut Imagine Dragons și pe restul discului. Cred că pentru un muzician este mai simplu să asculte un album cap-coadă decât pentru un om a cărui preocupare principală e alta decât muzica. Dar lumea, într-adevăr, nu mai ascultă albumele în întregime, iar din cauza aceasta nici artiștii nu vor mai lansa albume cap-coadă, ci vor arunca cântece pe piață, după care nici nu știm dacă le vor reuni pe un disc. De fapt, One Republic a și făcut o declarație în sensul acesta, că la viteza cu care se trăiește, pentru ei va fi mai important să scoată cântecele pe loc, decât să aștepte ca ele să se adune într-un album. Industria se schimbă pentru că lumea se schimbă.

Ești strâns legat de The Beatles, de Led Zeppelin și, mai ales, de Pink Floyd. Mai există astăzi o trupă mare de rock care să se apropie câtuși de puțin de performanțele lor? La ce concerte din afară mergi?

Există multe trupe de rock bune, dar, știi cum e, ca vinul. Led Zeppelin au fost primii. Probabil dacă auzeam Nothing but thieves cântând în anii ’70 cu sunetul de acum am fi spus că este oribil, că sunt extratereștri. E de admirat faptul că lumea luptă încă să depășească acești monștri sacri și luptă să îi ucidă într-un mod simbolic. Pe de altă parte, eu sunt foarte mulțumit de foarte multe trupe rock. Foo Fighters mi se par deja niște clasici, cu cântece foarte bune, am zis deja Nothing but thieves, Muse au reușit să revoluționeze sunetul rock, aducând foarte multe elemente electro în cântecele lor, arpegiatoare. Sound-ul Muse este  foarte high end și ușor science fiction. Nu credeai în momentul în care a apărut Muse că se pot spune foarte multe lucruri în rock. Pe partea de metal se cântă în continuare destul de asemănător cu ceea ce a fost, dar Metallica încă mai cântă, ceea ce este foarte îmbucurător. Este și amuzant că oamenii, după ce Metallica a dat foarte multe albume într-o singură direcție, s-au revoltat că ultimul disc nu e ce trebuie. Practic, nici Metallica nu are voie să se modernizeze ca să împlinească așteptările publicului. Eu cu aceasta nu sunt de acord. Oricine are dreptul să își caute muzică mai nouă. The Black Keys îmi plac iarăși foarte mult.

Era digitală a făcut ca artiștii să aibă o relație mult mai personală cu publicul. E mai greu să faci parte dintr-o trupă decât sa fii artist all by yourself în 2018?

Habar nu am. Nu am fost niciodată un artist all by myself. La momentul actual, mi se pare că e mai ușor să fii all by yourself, dar probabil că fiecare dintre perspective vine cu obstacole diferite. Se presupune, dar nu întotdeauna se certifică, că membrii unei trupe participă într-un mod echitabil.

Care este ultimul album muzical pe care ți l-ai cumpărat pe CD sau pe vinyl?

Nu mai știu.

Ca jurat la Vocea României, cum ți se par tinerii care sunt acum la început de carieră muzicală față de cum erai tu?

Nu mai știu cum eram eu. E foarte greu să fii obiectiv și să te analizezi în trecut. Probabil că părerea mea despre mine era mult mai bună decât o aveau ceilalți atunci când eram adolescent. E și normal să fie așa, asta ne face să supraviețuim psihologic. Dar nu aș face o comparație între generații. Atâtea lucruri sunt schimbate în ziua de astăzi că e normal să fie generații un pic diferite.

Cât e de important pentru tine să fii conectat cu cei mai tineri?

Foarte important! Pentru că există un feedback nefiltrat de tot felul de lucruri toxice sociale și publicul tânăr este cel mai dispus să asculte diverse muzici față de oamenii care intră în viață și pentru care muzica devine doar un fond sonor. Pentru tineri, muzica e un mod de viață. Pentru adulții 30+, devine, din păcate, un fundal.

Cât de importantă e competiția pentru tine? Ești un om competitiv? Urmărești alte trupe românești din spirit de competiție? Dar alți actori?

Competiția e importantă pentru mine, dar mai degrabă competiția cu mine. Nu m-am gândit niciodată într-un spectacol de teatru că trebuie să mă compar cu colegii mei, ci că trebuie să fac eu un rol foarte bun, în același timp, fiind un partener loial de scenă care vine cu replica la timp, care nu ia fața pe scenă partenerului său, care respectă indicațiile regizorului și se subordonează într-un mod creativ unei instituții superioare care este regia. La muzică, la fel. Cred că sunt atâtea locuri sub soare încât nu m-am gândit niciodată să privesc viața mea muzicală ca pe o competiție cu X, Y sau Z. Nici nu poate să existe lucrul aceasta pentru că e fals. Nu suntem la atletism, nici în alt sport.

Vorbind despre normele pe care ar trebui să le respecte publicul, Medeea Marinescu spunea că nu e chiar frumos să mergem la teatru în blugi. Vezi teatrul ca pe o experiență exclusivistă destinată pasionaților sau este pentru orice categorie de public?

Dacă e să luăm ad literam, cred că blugii, în diverse combinații, pot să compună o ținută smart casual. Smart casual este o ținută cu care, din punctul meu de vedere, se poate merge la teatru. Nu cred că e OK să mergi la teatru neglijent și fără respect față de ideea de seară, dar, pe de altă parte, să propui black tie la teatru e un pic exagerat, date fiind condițiile în care trăim. Noi totuși trebuie să ne adaptăm ideii că teatrele nu sunt dispuse să ridice ora de spectacol la ora 9, o oră în care oamenii ar putea ajunge acasă, să facă un duș, să dea jos praful zilei și să se pregătească într-un mod elegant pentru seara. De multe ori, oamenii vin la teatru direct de la serviciu, și atunci nu poți să îi ceri să stea toată ziua în black tie omului de la serviciu. Pe de altă parte, eu cred că poți compune o ținută pur și simplu dacă iei un sacou în mașină dintr-un smoking, un tricou alb și o pereche de blugi negri. E posibil să ai o ținută decentă, smart casual pentru teatru. Respectul vine însă mai degrabă, cred eu, din închiderea telefoanelor și din liniștea pe care o faci în salăși din comentariile de la care te abții mai mult decât din ținută. Am văzut oameni bine îmbrăcați fără niciun fel de respect pentru actori în sala de teatru. Am oprit spectacole adresându-mă oamenilor destul de bine îmbrăcați.

De câțiva ani încoace ești foarte implicat în societatea civilă. De ce acum și ce te motivează?

De ce să nu o fac? E o datorie de cetățean. Nu o făceam atât de multîn anii 2000 pentru că era mai greu să ai o tribună de la care să poți să fii auzit. Până la urmă, rețelele sociale au devenit o tribună și pentru civism, ceea ce e foarte important. Oamenii nu sunt la fel la aceeași vârstă. Unii se schimbă în bine, alții în rău. Acum, dacă m-am schimbat în rău, Eminescu să ne judece, dar e clar că am simțit nevoia să o fac într-un moment în care cred că lucrurile au luat o turnură dramatică pentru destinele acestei țări.