Maria Obretin nu este doar o actriță extrem de talentată, ci și un om incredibil de bun și cald! Și nu, chiar dacă îmi place tare mult de ea, nu sunt deloc subiectivă când spun asta. Plus că are și un cățel, Pascal, care te cucerește instantaneu. Iar acum că în sfârșit a fost lansat sezonul doi din serialul UMBRE, disponibil pe HBO și HBO GO, e o adevărată bucurie să îi urmărești aventurile Ginei pe micile ecrane.

Gina a avut parte de un prim sezon foarte agitat, cu foarte multe peripeții. Cum evoluează ea în Umbre II?

Sezonul doi este un sezon bulversant pentru toate personajele, ce se întâmplă în primul episod rupe destinele tuturor. Personajele sunt în situații limită, fac lucruri pe care poate nu le-ar fi făcut în primul sezon, iau decizii mai mult sau mai puțin bune pentru ele. În primul sezon, Gina avea un pol de care ținea: familia ei. Se lupta cu dinții să o țină unită, lua decizii ca să îi fie bine familiei. În sezonul doi, lucrurile scapă de sub control, Gina nu mai reușește să țină frâiele, familia se destramă și fiecare o ia pe drumul lui. E interesant pentru un personaj să experimenteze toate aceste lucruri, Gina e o forță, dar oamenii, lucrurile în care credea, toate o iau razna și atunci ea trebuie să se repoziționeze.

Cum se schimbă relația Ginei cu familia ei?

Relu și Gina sunt despărțiți, nu mai reușesc să găsească o cale de a comunica, de a se împăca, asta și pentru că Gina vede lucrurile în alb și negru, e intransigentă. Iar Magda și Chuckie îi scapă de sub control, încep să aibă vieți diferite, nu mai are asupra lor autoritatea din primul sezon. Chuckie este la o vârstă dificilă pentru un băiat, e aproape adolescent, o vârstă dificilă pentru orice copil, cu atât mai mult pentru Chuckie, care se trezește peste noapte cu familia destrămată, cu tatăl criminal.

Iar Magda, în urma accidentului, se izolează îngrozitor, nu mai simte nevoia să comunice cu mama ei, refuză orice ajutor. E dureros și frustrant pentru Gina să nu reușească să-și mai protejeze familia. Dar Gina e o forță, cu cât e mai rănită, cu atât lovește mai tare.

Cum te înțelegi tu cu personajul tău?

Îmi ador personajul! Mi se pare că are o forță teribilă, are curaj, intransigență! Apoi, sunt replicile scrise de Bogdan Mirică, replici care au un anumit tip de umor specific acelei lumi. În sezonul doi Gina are câteva secvențe în care reacționează ca o variantă feminină a lui Relu! Are replici bune, secvențe pe care le conduce din poziție de forță, deși psihicul ei e la pământ. E incitant să experimentezi un personaj de acest gen, mai ales pentru mine, care sunt un om timid și conciliant în viața mea de zi cu zi.

Ai avut vreo influență în scrierea scenariului, în conturarea personajului tău?

Nu, nu. Când am fost chemați la probe, în primul sezon, scenariul era deja scris. Am mers cu propunerea mea de personaj, cum simțeam eu că e Gina. Am mers cu propuneri curajoase la primele probe și pentru că secvențele erau foarte bine scrise, și imaginația, sensibilitatea, intuițiatade actor aveau material să funcționeze. Era un vis să iau proba, dar nu aveam nimic de pierdut! M-am aruncat în situații cu toată credință. E important să ai un scenariu bun, credibil, imprevizibil. Am simțit că e acest gen de scenariu de la prima probă. Și am mers cu încredere în propunerile mele. Deci nu, la primul sezon nu am influențat cu nimic scenariul! În sezonul doi, care este original, dezvoltat cu totul de Bogdan Mirică, probabil că ceva din felul în care făceam noi în primul sezon personajele l-a inspirat și pe el mai departe. Nu știu, nu îmi dau seama! Dar e o întrebare bună pentru Bogdan Mirică, sunt chiar curioasă de răspunsul lui.

Cum arată o zi de filmări alături de gașca din Umbre?

Cel mai greu moment al unei zile de filmare la Umbre este dimineața la 5, când sună alarma. Când te arunci în duș, îți speli părul, te usuci și ieși superb (sau cel putin așa speri). Apoi, lucrurile se mai calmează un pic, vine să te ia mașina, lux, relaxare, te mai dezmeticești puțin, ai încă o mască pe față, (eu tin și la frumusețe). La machiaj deja ne intrăm în ritm, fetele sunt minunate, au grijă să fii în confort. La machiaj te și întâlnești cu cei cu care filmezi în ziua respectivă, repeți textul cu ei de căteva ori. E o perioadă în care treci de la starea de oboseală și somn, la cea de: „Sunt gata să fac orice! Unde e platoul? Mă duc să-l rup!”. După care ajungi pe platou, sunt zeci de oameni în jurul tău care au pregătit totul perfect și ne apucăm de treabă! Și da, râdem foarte mult, Pavlu este un om cu un umor genial, e o bucurie să îl ai alături. În același timp e foarte profi! Razi, râzi, râzi, se dă „acțiune!” Și devenim brusc serioși și plini de probleme! Probleme avem multe în Umbre, slavă Domnului. Cred că am și avut noroc să ne strângem în această echipă. Filmăm lucruri foarte grave, crime, sânge, dureri, dar în pauze e o energie minunată, relaxantă, se fac tot timpul glume, farse, unele mici, altele gândite la scara mare!

Care a fost pentru tine cea mai grea scenă din Umbre de până acum?

Atunci când citești scenariul, îți identifici scenele grele din punct de vedere emoțional sau grele din punct de vedere tehnic. Sunt și scene pe care le identifici drept ușoare, firește! După ceva experiență pe platou, realizezi că nimic nu e ceea ce pare și poți fi contrazis în orice moment. Deci trebuie sa fii pregătit pentru orice! În primul sezon, mi-a fost frică de ziua în care cineva avea să pice de la etaj pe parbrizul maținii în care eram eu. Mă gândeam la mult sânge și cioburi și-mi ziceam: „ce te faci tu, Obretin, cu un mort pe parbriz? Ia să te văd eu cum reacționezi!” Eu știam că o să fie totul în siguranță, văzusem cum se întâmplau celelalte lucruri, știam că nu vor sări cioburile pe mine, că nu se va sparge parbrizul, dar eram destul de panicată. Am ajuns  la filmări, era totul perfect! Domnul cascador își dădea drumul de la etaj legat de o sfoară, cădea cu o super viteză, dar se oprea fix deasupra parbrizului și pocnitura era din alt cadru, planul era impecabil. M-am relaxat! Dar când m-am trezit cu parbrizul spart și domnul cascador rănit și terminat acolo, am început să urlu cu disperare, nu am mai avut timp să mă gândesc ce reacție să am! Reactia a venit firesc, brusc, de neoprit! În sezonul doi, cel mai greu lucru a fost că am filmat pe un frig îngrozitor. Am filmat în sezonul toamnă-iarnă! Exterioarele au fost grele din această cauză. În jurul nostru băieții de la producție topeau zăpada, vântul batea crunt, eu eram în sacou și decolteu! Au fost câteva zile grele, în pantofi sau pe sub haine aveam pernuțe sa ne încălzească, eram blindați, dar era un frig de îți înghețau gândurile.

Cum crezi tu că ți s-a schimbat cariera după Umbre? Care a fost impactul acestui serial asupra carierei tale?

A fost unul foarte mare și frumos, eu am terminat facultatea în 2003 și am făcut doar teatru, filmul nu mi s-a întâmplat decât foarte puțin. După Umbre, totul s-a schimbat. Mi se pare frumos să te recunoască lumea pe stradă, la piață, doamnele care vând ardei și pătrunjel să se bucure de ce i-a făcut Gina lui Relu, domnul de la care cumpăr mâncarea lui Pascal, cățelul meu, îmi spunea ce bine îmi statea în rochia de la nunta, că el mă vede doar în blugi. Mi se pare frumoasă bucuria aceasta a oamenilor față de munca noastra. După primul sezon, m-a alergat printr-un magazin un domn din Turcia să îmi spună: „La noi, când se face un serial, se fac sute de episoade. Opt ați făcut voi???”. Și cel mai frumos e atunci cand oameni pe care îi întâlnesc accidental îmi povestesc de un serial tare pe care l-au văzut ei, Umbre. Și, la un moment dat, își dau seama că eu sunt Gina și au revelații: „Aaaa, dar nu m-am gândit, sunteți așa o copilă!”

Teatru sau film? De care ești mai atașată?

Nu fac de mult film, până la Umbre filmasem pentru București Non Stop, filmul lui Dan Chișu. După Umbre, am facut 6,9 pe scara Richter cu Nae Caranfil, o altă experiență minunată. Sunt atașată de amândouă, nu pot face o alegere. Sunt foarte diferite, lucrezi tot cu sufletul și mijloacele tale de actor, dar manevrezi aceste mijloace diferit. Teatrul este foarte viu, foarte dependent de tine, de cum ești în acel moment, de public, e un lucru care chiar se termină când se stinge reflectorul, o experiență foarte frumoasă pentru un actor. Eu simt când avem un public de miercuri seara și un public de sâmbătă seara: miercurea îi găsești pe oameni obosiți, muncești mai mult ca să îi liniștești puțin, să îi implici, sa-i iei cu tine. Sâmbăta oamenii vin cu altă energie după o zi în tihnă, vin cu alt tip de disponibilitate. Teatrul are un farmec de „aici și acum”. Și de irepetabil. La film e nevoie de un alt tip de concentrare, sunt atâtea persoane care depind de tine, trebuie să știi tot timpul ce faci. Filmul ține mai mult de echipă, de-asta e frumos să lucrezi la un proiect la care toți sunt buni, pentru că tu poți să-ți faci treaba, dar dacă cineva nu face montajul bine, sau dacă cineva nu pune muzica potrivită, sau dacă nu este surprins chiar acel moment în care tu ai fost cum trebuie, muncești degeaba. La film e o echipă și toți facem în funcție de toți, iar acest lucru mi se pare teribil de frumos.

Unde te vom vedea în perioada următoare?

La Godot Teatru, în spectacolul NOI 4, un text scris de Lia Bugnar, regia Dorina Chiriac, tot la Godot în Sâmbăta:Averse!, regia Matei Lucaci-Grunberg. La Teatrul Bulandra în Ivanov si în Carousel, ambele în regia domnului Andrei Șerban. La Metropolis, în 7 dintr-o lovitură, scris și regizat de Lia Bugnar. Și pe micile ecrane, bineînțeles, în Umbre.

Foto: Adi Marineci pentru HBO