Un show de modă… Altfel

stare6

De la Chalayan, care a trimis modelele din show-ul primăvară/vară 2017 pe podium cu ochelari care le înregistrau nivelul de emoţii, ce era apoi proiectat pe pereţii sălii, şi până la show-ul Stella McCartney, care s-a încheiat cu un dance party pe podium, este clar că atât designerii cât şi publicul sunt din ce în ce mai deschişi ideii unui show de modă care migrează înspre performance art.

Este şi cazul show-ului Nerya, care a avut loc la începutul acestei săptămâni. Evenimentul lansării noii colecţii a Corinei Boboc, proaspătă absolventă a Universităţii de Arte Bucureşti, secţia Design Vestimentar şi studentă la Scenografie la UNATC Bucureşti, a avut loc în studioul fotografului Ionuţ Staicu, luând forma unei şedinţe foto cu public.

Rolul modelelor a fost asumat de actriţe: Aylin Cadîr, Alexandra Poiană, Crina Semciuc, Flavia Hojda, Olimpia Melinte, acompaniate de percuţionistul Lucian Maxim (Orchestra Naţională Radio).

În deschidere, Corina a vorbit despre motivaţie : „Aceasta nu este o prezentare de modă, e un manifest pentru a  aduce oamenii mai aproape de procesul de prezentare a colecţiilor, sub forma unui performance. Scopul acestei forme de abordare vine din dorinţa de a şterge bariera sofisticată şi oficială dintre catwalk şi public, prin dinamismul mişcărilor, prin naturaleţea actriţelor, demonstrând că hainele elegante pot fi purtate şi fără ca femeia să fie încorsetată,” e explicat aceasta.

Foto: Ionuţ Staicu, Marian Adochiţei