Unde au studiat starurile de la Hollywood?

ce-studii-au-starurile

Le urmărim pe marile ecrane în cele mai cool pelicule ale momentului, le admirăm pe covorul roșu la festivaluri și ceremonii de premiere și stăm cu ochii pe ele în permanență. Însă cu siguranță mai avem de aflat multe lucruri surprinzătoare despre starurile de la Hollywood și nu numai. De exemplu, unde au studiat acestea și către ce carieră plănuiau să se îndrepte în adolescența lor.

Drept, Literatură, Limbi străine, Istorie, Psihologie, ba chiar și Religie: iată ce facultăți au urmat cele mai cunoscute vedete ale momentului.

Este unul dintre cei mai iubiți actori de la Hollywood, cunoscut pentru rolurile din P. S. I Love You, The Ugly Truth și 300, însă, înainte să ajungă la Hollywood, Gerard Butler a fost… avocat. Acesta a studiat Dreptul la Universitatea din Glasgow și a fost și președintele unei societăți studențești, însă, după a absolvit și și-a asigurat un post într-o firmă de avocatură, actorul scoțian s-a hotărât să își urmeze pasiunea și a început să participe la castinguri.

gerard-butler

Rachel McAdams a fost dintotdeauna pasionată de teatru, dar nu s-a gândit să facă ceva concret în această direcție, ba chiar era hotărâtă să urmeze programul de Studii Culturale de la Universitatea din Ontario. În cele din urmă, convinsă de un profesor de actorie, aceasta a mers la Teatru la Universitatea York din Canada.

rachel

Hugh Grant nu este doar extrem de șarmant, ci și foarte inteligent. Actorul frângea inimi încă de pe vremea când studia Literatură engleză la Universitatea Oxford, locul în care a început el să cocheteze cu cinematografia. Prima sa peliculă, Priviledge, a fost finanțată și produsă de Fundația Universității Oxford, iar pentru prestația lui a primit nenumărate aprecieri.

Nu e de mirare că toată lumea e fascinată de el: pe lângă faptul că joacă foarte bine și spune multe glume, Tom Hiddleston (foto sus) este și absolvent al Universității Cambridge, unde a urmat programul de Limbi Clasice, așa că se descurcă de minune cu latina și greaca veche. Actorul, pe care îl vom vedea anul viitor în Thor: Ragnarök și Kong: Skull Island, a povestit despre pasiunea sa pentru literatura veche în emisiunea lui Stephen Colbert, spunând că și-a dat seama destul de repede că nu se pricepe la matematică sau științe.

Emma Watson a așteptat să încheie capitolul Harry Potter pentru a-și lua angajamente „universitare”. După ce a terminat filmărilor pentru Harry Potter and the Deathly Hallows, aceasta s-a înscris la una dintre cele mai bune universități americane, Brown, alegând Literatura, dar și un an de studiu la Oxford. În plus, în 2013, actrița a obținut și un atestat pentru a putea preda yoga.

emma

Deși Christy Turlington și-a început cariera în modelling devreme, mai exact la 14 ani, și s-a făcut remarcată destul de repede, aceasta nu a vrut să renunțe la școală și a urmat Facultatea de Religie de la Universitatea din New York. Mda, nu tocmai domeniul la care ne așteptam noi! Mai mult decât atât, Christy a terminat și un masterat în Sănătate Publică la Universitatea Columbia.

ch-turlington

Pentru Meryl Streep, actrița care deține recordul pentru cele mai multe nominalizări la Oscar (19 nominalizări, mai exact), studiile de actorie de la Colegiul Vassar nu au făcut altceva decât să îi pună în evidență talentul. După finalizarea licenței, Meryl s-a îndreptat către Universitatea Yale, unde a urmat un masterat în Arte Frumoase.

meryl

Studiile în Psihologie la Harvard au ajutat-o în mod sigur pe Natalie Portman atunci când a trebuit să se pregătească pentru rolul Ninei Sayers din Black Swan, care i-a adus Oscarul, Globul de Aur și trofeul BAFTA. Chiar dacă juca în filme încă dinainte de facultate, Natalie a declarat că nu va lăsa celebritatea să stea în calea studiilor sale: „Nu îmi pasă dacă facultatea îmi dă peste cap cariera. Aș vrea mai degrabă să fiu deșteaptă decât să fiu o vedetă”.

Înainte să se îndrepte spre New School și Educație Fizică, actorul Jonah Hill a fost dat afară de la o altă universitate: „Am fost la Universitatea din Colorado timp de un semestru, dar am fost exmatriculat pentru că nu am mers la niciun curs.”

war-dogs

James Franco joacă în filme, regizează, scrie scenarii, se implică în nenumărate proiecte, pur și simplu vrea să bifeze tot! Și asta face dintotdeauna: a obținut o diplomă în Literatură engleză la Universitatea din California (Los Angeles), a urmat un masterat în Arte Frumoase la Universitatea Columbia și, ca și când astea nu ar fi fost îndeajuns, a terminat și un doctorat în Engleză la Universitatea Yale. În plus, Franco a mers la un curs de scriere creativă la Colegiul Brooklyn, la un curs de regie la Universitatea din New York și la un curs de poezie.

Înainte să adopte eticheta regală, Kate Middleton a studiat Istoria artei la Universitatea St. Andrews din Scoția, una dintre cele mai vechi universități din întreaga lume, unde l-a cunoscut și pe Prințul William, care mergea la aceleași cursuri. În 2001, când William s-a înscris acolo, la St. Andrews s-a întâmplat un lucru tare, tare haios: numărul fetelor care aplicau la această universitate a crescut enorm, multe dintre ele dorind să îl cunoască pe prințul moștenitor al Marii Britanii.

middleton

Kourtney Kardashian este fără doar și poate cel mai silitor membru al clanului Kardashian. Aceasta a mers la Universitatea din Arizona, unde a studiat Teatru și Spaniolă.

Despre drama și abuzurile la care a fost supusă în copilărie, Oprah Winfrey a povestit în repetate rânduri. În schimb, despre evoluția carierei sale s-a vorbit mai puțin. Aceasta a primit o bursă pentru a studia Comunicare la Universitatea de Stat din Tennessee, iar la scurt timp, a început să lucreze pentru o post radio local. Restul este, bineînțeles, istorie…

Înainte să fie Ali G, Borat sau Brüno, Sacha Baron Cohen a studiat Istorie la Universitatea Cambridge.

sacha

Foto: hepta.ro

Categorii Lifestyle