Poftă de pizza… anyone? Oh, a ridicat toată lumea mâna. Da, știm, era timpul să ne ocupăm de un astfel de subiect. Am vorbit prea mult despre cafea, am făcut practic turul Bucureștiului în căutarea celor mai bune cafenele și coffee shop-uri (le găsești aici, aici și aici), apoi ne-am uitat care sunt terasele perfecte pentru o vară fierbinte și am identificat locurile cool & cozy pentru o ieșire cu prietenii.
Dar acum, gata, trecem la lucruri mai serioase. Și pornim împreună în căutarea locurilor cu pizza bună în București. Ready?
Borsalino (Bulevardul Ion C. Brătianu, nr. 44)
Nu exagerez deloc când spun că absolut tot ce am mâncat de la Borsalino a fost delicios, iar pizza lor depășește toate așteptările. Aluatul, ingredientele, consistența: absolut totul este perfect în farfurie. Iar partea care îmi place mie cel mai mult este că au foarte multe sortimente din care poți alege (bine, dacă ești genul care se hotărăște mai greu, o să ai ceva dificultăți) și da, chiar trebuie să mergi de mai multe ori aici ca să le testezi pe toate. Eu recomand o Crudo di Parma și Caprese. Și apoi, evident, un tiramisu clasic la desert.
Animaletto (Strada Visarion, nr. 10)
Dacă nu ați ajuns până acum la Animaletto, trebuie să o faceți cât încă mai este frumos afară, pentru că au o terasă foarte, foarte drăguță. Și pizza bună rău de tot, cu blat din acela tradițional, cum se face blatul în Italia. Încearcă una (sortimentele de bufala sunt yummy yum) în combinație cu unul dintre cocktailurile lor răcoritoare: o să îți placă la nebunie acest mix!
Gargantua KSLF (Strada Monetăriei, nr. 14)
Deși au un meniu foarte variat, cu preparate pentru absolut toate gusturile (nu pot să nu laud pachețelele de primăvară și tartarul de somon, chiar dacă nu despre ele este vorba în această poveste). Iar pizza… pizza este senzațională. Peperoni jalapeño și prosciutto & rucolo sunt de neratat!
Arezzo (strada Emil Racoviță, nr. 70)
Evident că din această nu putea lipsi un ristorante cu specific italienesc, care trebuie încercat de absolut toți cei care iubesc la vera cucina italiana. Pe lângă mâncarea care îți va trezi dorul de o excursie în Italia, undeva în zona Toscanei, Arezzo te cucerește cu designul cozy & minimalist, fiind un spațiu în care chiar te simți ca acasă. Și da, dacă tot vorbim despre pizza aici, Cittadina și Pomodori Secchi sunt un must. Mamma mia!
Belli Siciliani (Strada Mătăsari, nr. 47)
Despre Sicilia și cât de mult mi-au plăcut locurile de aici am povestit deja în articolul de aici, este una dintre cele mai frumoase destinații de vacanță în care am ajuns până acum și m-aș întoarce oricând acolo. Între timp însă, mă consolez cu Belli Siciliani, un restaurant unde nu doar mâncarea este inspirată de gastronomia siciliană, dar și decorul te duce cu gândul la sudul Italiei. Preparatele de aici au la bază ingrediente aduse exclusiv din Sicilia și da, gustul lor este incredibil de bun. Pe lângă pizza, eu vă recomand să nu plecați fără să încercați și caponata siciliana, este o specialitate făcută din legume, dar și un desert din cannoli siciliani.
Buoni e Bravi (Piața Rosetti, nr. 3)
Am fost printre primii care au descoperit acest loc minunatul din rondul de la Rosetti și mi se pare incredibil că acum a devenit neîncăpător pentru toți clienții care îi trec pragul zi de zi pentru a se bucura de cea mai gustoasă felie de pizza sau de cel mai bun sandwich din oraș. Oh, dar pizza, să ne întoarcem puțin la personajul principal din poveste, pizza e genială. Și sunt o mulțime de sortimente din care poți alege, totul e să mai prinzi ceva, pentru că se termină foarte repede. Ah, da, și să ai răbdare să stai la coada de pofticioși: sunt ore la care e coadă până în stradă, dar pentru Buoni e Bravi merită să stai la rând și mai mult!
Pâine și Vin (Strada Actor Ion Brezoianu, nr. 4)
Ultima destinație pentru #PizzaLovers este Pâine și Vin, un loc care se joacă și experimentează mult cu aluatul și compoziția, reușind să surprindă cu niște variante atipice de pizza. Practic, la Pâine și Vin o să ai parte de un fel de pizza care iese din zona ei de confort, numai bună de savurat cu un pahar de vin delicios lângă.
Foto: arhiva restaurantelor prezentate