Vacanță în România: pe urmele Prințului Charles în #ȚinutulConacelor

Când eram mai mică, am avut o perioadă, undeva între 10 și 16 ani, când nu îmi mai plăcea deloc să merg la țară… nici măcar pentru câteva ore. În mintea mea, dacă plecam la bunici, ratam distracțiile cu gașca de la bloc și acest lucru era de neconceput. Între timp, mi-am schimbat complet părerea, iar acum, din păcate, nu mai ajung la țară atât de des pe cât mi-aș dori eu.

Săptămâna trecută însă, am avut ocazia să merg în #ȚinutulConacelor, în câteva locuri absolut senzaționale din județul Covasna. Și da, am ajuns inclusiv la casa Prințului Charles din Valea Zălanului, iar din primele secunde în care am pășit pe domeniul său, i-am înțeles perfect fascinația pentru acest colț de țară.

Am plecat spre Sfântu Gheorghe miercuri dimineață și, înainte să începem aventura prin #ȚinutulConacelor, ne-am oprit la Pivnița Sfântu Gheorghe pentru un festin ca la carte (fac o paranteză acum, dar o vă mai spun și pe parcurs: în Covasna se mănâncă foarte, foarte bine!). A urmat o scurtă vizită la Muzeul Cinegetic din Sfântu Gheorghe, care, din câte am înțeles, este vizitat în fiecare an de peste 10 000 de persoane. Dacă aveți drum prin oraș și vă pasionează subiectul, cu siguranță veți descoperi o mulțime de lucruri interesante acolo.

De la muzeu am plecat direct spre Centrul Ecvestru din Vâlcele, într-o zonă atât de frumoasă și de liniștită (dealul Benedek), că nu m-aș mai fi dat dusă de acolo. Și, cel mai important pentru mine, am văzut câțiva cai tare simpatici și nărăvași, așa că plănuiesc să revin cât de curând în acest loc pentru câteva lecții de echitație, de care m-am apucat acum câțiva ani și de care, spre rușinea mea, nu am reușit să mă țin. Iar dacă aveți copii pe care vreți să îi duceți într-o excursie… altfel, sau să îi trimiteți într-o tabără în care să stea departe de ecrane, eu zic că centrul de la Vâlcele este una dintre cele mai bune opțiuni. Sunt numai flori, verdeață și mici căsuțe de lemn de jur împrejur, așa că nu are cum să nu vă/le placă.

După ce am rezolvat problema lecțiilor de echitație, ne-am îndreptat spre Belin, pe drumul apelor minerale din Covasna. Sunt multe izvoare de ape minerale în zonă, ape cunoscute pentru proprietățile lor curative. Deși gustul lor sulfuros nu a fost deloc pe placul meu, trebuie să recunosc, am aflat că acestea sunt indicate în cazul persoanelor care se confruntă cu probleme ale aparatului digestiv. Iar băile în borviz, așa cum se numește apa minerală în Secuime, sunt recomandate pentru o gamă largă de afecțiuni, de la reumatism și dureri musculare, la tulburări ale sistemului nervos. Altfel spus, dacă vreți să vă relaxați câteva zile departe de zgomote și agitație, dar și să vă bucurați de efectele terapeutice ale naturii, localitățile din Covasna (pe lângă Belin, izvoare de ape minerale mai sunt și la Malnaș, Vâlcele, Bodoc, Olteni și Hătuica).

Spre seară, am ajuns la Micloșoara, la Casele de Oaspeți ale Contelui Kálnoky, un loc care m-a făcut să mă gândesc instantaneu la bunici și la vacanțele de la țară. Dacă aveți ocazia să ajungeți în zonă, trebuie să dați o fugă și la Micloșoara: e un sătuc peste care timpul nu pare să fi trecut, de a cărui simplitate pur și simplu nu ai cum să nu te îndrăgostești. După ce am fost întâmpinați cu chec delicios și chimion secuiesc, o băutură tradițională cu o cantitate însemnată de alcool (dacă reușiți să beți mai mult de două guri… mici, aveți tot respectul meu, eu nu am avut atâta curaj!), ne-am îndreptat către Muzeul Vieții Transilvănene, aflat în incinta Castelului Kálnoky, pentru o cină organizată de Contele Tibor Kálnoky și de soția sa. Și uite așa ajung la cea mai interesantă poveste a excursiei în Covasna. Castelul Kalnoky din Micloșoara a fost reabilitat și amenajat ca muzeu datorită eforturilor Contelui de a obține granturi SEE (fonduri norvegiene), iar acum este un spațiu extraordinar dedicat evenimentelor culturale, cu un parc care arată incredibil. Înainte de cină, am asistat și la un scurt spectacol de muzică și dansuri tradiționale, protagoniști fiind câțiva micuți din zonă, și am rămas impresionată de acustica sălii de la Castel (nu e de mirare că aici a avut loc, de curând, și un concert SoNoRo Conac).

Prima zi în Covasna a culminat cu o cină în stil renascentist, la care au participat și Contele Kálnoky și soția sa, două persoane care m-au impresionat prin modestia, ospitalitatea și charisma lor, reușind să ne facă pe toți cei prezenți la masă să ne simțim minunat. Însă cel mai savuros moment al serii a fost, de departe, povestea despre nunta acestora de la Micloșoara, la care au fost invitate figurile aristocratice ale Europei, oameni de seamă, pe care Contele i-a cazat… în casele țăranilor. Și ce credeți? Le-a plăcut foarte, foarte mult.

A doua zi, după un mic dejun copios la Micloșoara, am pornit spre Valea Zălanului, locul în care nu sunt nici mașini (bine, nici infrastructura nu e tocmai grozavă), nici oameni grăbiți și nici… semnal. Altfel spus, o adevărată oază de liniște în inima Covasnei, pe care vi-l recomand cu cel mai mare drag dacă vă doriți o vacanță departe de haos și agitație.

Ne-am oprit, bineînțeles, la Casa de Oaspeți a Prințului de Wales, am văzut și camera în care se odihnește atunci când vine în România, dar și fotoliul, adus special din Marea Britanie, pe care Prințul Charles se așază atunci când dorește să mediteze.

Gazdele ne-au așteptat și cu o serie de provocări, iar eu m-am „înscris” la cea mai… dulce: pregătirea unui kürtős kalács. Nu sunt tocmai cea mai înzestrată la gătit, dar numai când mă gândeam la rezultatul final, un kürtős proaspăt și pufos, începeam să frământ mai cu spor aluatul.

După ce am terminat treaba, am pornit în drumeție spre poienița în care urma să luăm masa în aer liber, iar eu nu m-am putut abține și m-am oprit din cinci în cinci metri să fac poze. Data viitoare când mai ajung în Valea Zălanului, vin pregătită: un coș de picnic, o păturică pufoasă și două, trei cărți. Mă instalez pe un mic petic de pământ, la umbră, și acolo rămân… până la următoarea vizită a Prințului Charles!

Ultima zi în Covasna s-a încheiat la Bățanii Mici, unde am mers la moara de apă construită în 1714, care funcționează chiar și în zilele noastre. A urmat o plimbare pe poteca tematică a apelor minerale din zonă, dar și o aventură prin pădure (nu, nu ne-am întâlnit cu ursul, dar înțeleg că am fi avut șanse mari să dăm de unul), care s-a terminat cu vizitarea furnalului din Bodvaj, unde au fost turnate primele tunuri de luptă, folosite în revoluția de la 1848.

Concluziile mele după trei zile în Covasna? Da, aș mai veni aici. Și vă încurajez și pe voi să o faceți, pentru că zona este minunată. Și da, știu că există anumite prejudecăți, dar eu zic că merită să treceți peste ele, pentru că toate aceste impresii pe care ni le formăm luând în calcul doar aspecte negative nu fac altceva decât să ne învrăjbească și să ne strice bucuria. Bucuria de a trăi, de a descoperi, de a aprecia ceea ce avem.

Foto: arhiva personală