Din 1978 de când Gianni Versace a fondat casa Versace, blana naturală a fost cumva sinonimă cu numele brandului și totodată un subiect îndelung criticat. Dar lucrurile par se schimbe în viitor, conform declarației Donatellei Versace.
Într-un interviu recent din revista 1843, Donatella a specificat că Versace nu va mai folosi blana naturală în crearea colecțiilor. „Blană? M-am lăsat de așa ceva. Nu vreau să omor animale ca să fac modă. Nu e în regulă“, a spus ea.
Așadar, podiumul colecției pentru toamnă-iarnă 2017-2018 încheie era blănurilor pentru Versace. Totuși, Donatella nu e singura care a luat această decizie în ultima vreme. Printre designerii care au anunțat că renunță la blana naturală se numără și Tom Ford, Gucci, Michael Kors și Givenchy.
Foto: heapta.ro