VIDEO – LIFE COUCH: Teodora Enache


Vreau să-mi povestești despre colaboarea cu Oana Pellea, despre spectacolul “Profetul” de pe 30 septembrie.

Spectacolul îl port în mine de ceva ani, de șapte ani, cred, și este inspirat de cartea lui Khalil Gibran, “Profetul”. Este o carte foarte adâncă, iar de carte, în primul rând șumea are nevoie astăzi, și spectacolul ăsta își propune să avem curajul să punem întrebarea. Este un spectacol adânc, care vorbește despre tot ce se petrece în viața asta, de la naștere până la moarte.

Să înțeleg că se vor combina muzica și cuvântul?

Muzica susține cuvântul și cuvântul susține muzica.

Unde vom vedea spectacolul?

La Teatrul Odeon va fi avanpremiera pe 30 septembrie, este chiar de ziua mea, așa s-a potrivit. Premiera va fi pe 1 octombrie, a doua zi, și apoi urmează un mini turneu prin țară (asta este prima rundă a spectacolului). Pe 6 octombrie vom fi la Timișoara, pe 8 octombrie vom fi la Cluj Și va fi nu numai un spectacol, invitată este Oana Pellea, dar vor fi și șapte muzicieni pe scenă, din cinci țări. Ideea este că prin muzică putem să depășim barierele acestea și lingvistice, și geografice, tot ce ne separă, iar muzica unește, acesta este mesajul profetului.

Asta vreți să schimbați: să fie o lume mai relaxată, mai curajoasă și mai liberă.

Nu vreau să schimb nimic, încerc să mă schimb eu și să învăț toate lucrurile astea și îndrăznesc să propun asta publicului. Așadar, avanpremiera va fi pe data de 30 septembrie, la Odeon, de la orele 20, iar premiera a doua zi, tot la Odeon, tot la orele 20.