Invitatul meu din această săptămână este Andrei Borțun, CEO al organizației The Institute. Așa cum obișnuiesc cu toți invitații, după interviul din mașină, stăm puțin de vorbă despre cum au început business-ul și despre ce le place să facă. Am procedat la fel și cu Andrei, care se vedea că știe cât timp trebuie să lase pentru un interviu și pentru discuția de după, deși nu o menționez atunci când fac invitația, pentru că nu toată lumea are timp pentru așa ceva. Am stat de vorbă în cafeneaua de la parterul birourilor The Institute, „locul întâlnirilor pentru comunitățile industriilor creative”, cum spune el.
Andrei este, de asemenea, fondatorul proiectelor AdPrint, Internetics, Gala Societății Civile, Diploma, Millenium Communications și Romanian Design Week.
Provine dintr-o familie de oameni creativi: tatăl lui a fost arhitect, mama lui a făcut impresariere artistică, iar el, încă din timpul liceului, s-a orientat către partea creativă, urmând secția de Scenografie a Liceului Tonitza.
Am fost foarte curioasă să aflu cum a ales SNSPA, fiind a doua generație a facultății. Mi-a răspuns foarte sincer: „M-am îndrăgostit de o fată care mi-a spus despre PR și, când am auzit că există o facultate care te pregătește pentru asta, am zis că aceasta e de mine. Mi se părea că dacă stau eu să îmi închipui o facultate, nu există una așa potrivită pentru mine.”
În anul II de facultate a înființat alături de colegii lui mai mari Asociația Studenților a Facultăților de Relații Publice, ajungând astfel să cunoască oamenii din agenții, imediat după venind și propunerea de a lucra pentru una foarte mare. „Acolo am stat doar două luni pentru că mi s-a părut că știu să fac mai bine decât ei PR și mi-am făcut firma mea. Numai că nu m-am gândit de unde vor veni clienții și normal că nu au venit. Atunci am inventat, alături de un prieten, un festival, Romanian Outdoor Awards, care s-a transformat în AdPrint Festival, care, după cinci ediții, a devenit un festival european, urmând Internetics, Gala Societății Civile (care a ajuns la ediția a 14-a). „Așa au început să apară clienți pe PR și, megaloman cum sunt, am vrut să le fac pe toate.”
Iniţial, a avut o firmă cu divizii, după care le-a împărţit pe categorii (PR, branding & digital), iar pentru fiecare a luat parteneri care sunt şi manageri, el ocupându-se mai mult de partea de new business.
Are un frate geamăn cu care este partener într-una dintre firme. Deşi este implicat în foarte multe proiecte, pe Andrei îl găseşti cel mai mult la The Institute, iar proiectul său de suflet actual este Romanian Design Week, cel mai mare eveniment multidisciplinar dedicat industriilor creative din România, care se întinde de fapt pe 17 zile şi pe o mare parte din Bucureşti în perioada 20 mai – 5 iunie.
În incinta Pieţei Amzei va avea loc expoziţia centrală, unde veţi regăsi 150 de designeri, arhitecţi şi business-uri creative şi alte 50 de evenimente tematice, conferinţe, workshop-uri, expoziţii sau petreceri. Aşadar, accesul este liber începând cu 21 mai, între orele 10:00 şi 22:00, la Piaţă Amzei, iar pentru evenimentele Diploma Selected, INSTALART/ OBIECT/ 004, Noaptea Agenţiilor de Publicitate şi Noaptea Studiourilor de Arhitectură aflați mai multe detalii aici.
Ne vedem la Romanian Design Week!
Pe curând.