Hello, A listers!
Este luni, iar noi ne continuăm incursiunea culinară-sportivă și o avem ca invitată pe Sonia Argint Ionescu. O urmăresc de ceva timp în această lume virtuală , Instagram, și am observant ca este o persoană foarte activă. Pe lângă studioul de pilates, unde merge constant, ne putem întâlni cu ea pe prima platform din România care oferă soluții și sfaturi utile pentru oameni care vor să facă și să fie mai mult www.doer.ro, la emisiunea în limba germană Akzente și Vreau să fiu sănăos pe TVR 1.
Dacă până acum am numărat caloriile, astăzi sărim peste cifre și ne bucurăm de mâncare. Acest lucru și pentru că Sonia nu crede în măsurarea caloriilor, ci mai degrabă susține ideea de echilibru și are câteva reguli simple : nu mănânca seara, mănâncă porții mici și face mult sport.
Am discutat cu Sonia la un prânz La Cantie de Nicolai, unde ea ales o salată de caracatiță, iar eu un tartar de vită. Până aici niciun derapaj în meniu, dar totul a fost însoțit de doua porții imense de cartofi prăjiți, care până la sfârșitul filmării au fost devorați. La început aveam deja pe masă pâine și unt, care nu au fost trecute cu vederea. Aici intervine Alexandra, care a fost pusă la muncă, să arate în exerciții ce înseamnă să scapi de cartofii prajiți, unt și pâine.
A ales un antrenament cardio care a implicat atât exerciții cu greutatea propriului corp cât și 6 km de alergare.
Sonia este exact cum îmi imaginam: amuzantă, are o strălucire dată de faptul că trăește în echilibru, deschisă și autentică.
Mi-a împărtășit aceeași parere în ceea ce privește regimurile minune în care peste noapte slăbim sau extremele în care nu mâncăm nimic, trebuie să învățăm să ne ascultăm corpul și să-I dăm ceea ce are nevoie, pentru a nu ne fustra și a ne dezvolta armonios, atât psihic cât și fizic.