VIDEO: Trend Challenge: A List Designers Boutique x Izabela Mandoiu

TREND CHALLENGE – Alist Designers Boutique – Izabela Mandoiu LIVE

Publicată de A List Magazine pe Vineri, 13 Aprilie 2018

Așa cum știți, la fiecare 3 săptămâni, A List Designers Boutique găzduiește câte un designer român, iar în această satpamana locul îi este dedicat Izabelei Măndoiu. Cunoscută pentru integrarea motivelor românești în creațiile sale, Izabela Măndoiu oferă o mulțime de opțiuni pentru a purta o mică parte din tradiția românească în creații contemporane cool.

Noi am căutat să creăm, că de obicei, 3 outfit-uri pentru trei momente diferite ale unei săptămâni obișnuite: o ținută de zi, una de seară și una pentru un eveniment special. Dacă iile create de Izabela Măndoiu sunt în aparență foarte simple, este bine de știut că acestea sunt create complet de la zero. Pânza pe care sunt lucrate motivele tradiționale este țesută în propriul atelier, iar firele alese sunt și ele prețioase, astfel încât produsul final este unic. Ia o poți pune în valoare într-o ținută de seară, alături de o fustă prețioasă sau o poți purta casual, cu jeans, pentru un look rafinat.

Pentru ținuta de eveniment, atât eu cât și Dana am ales să mizăm pe niște ținute all-white, dedicate evenimentelor din această vară. Majoritatea nunților au un dress code care specific interzice rochiile albe, însă iată că prietena Danei caută tocmai o astfel de rochie pe care să o poarte ca invitată la o nuntă al cărei dress code este all-white! Interesant, nu? Iar dacă mergeți la un botez, sau, de ce nu, dacă sunteți chiar voi  mireasa, logodnica, mama sau poate invitata specială, una dintre aceste ținute sigur o să fie o bună sursă de inspirație.

Nu uitați că puteți găsi minunatele produse ale Izabelei Măndoiu în A List Designers Boutique în București Mall în următoarele 3 săptămâni. Vă așteaptă o mulțime de produse create de un designer local cu o reală pasiune pentru motivele tradiționale și pentru materialele de calitate. Piesele Izabelei Măndoiu garantat vor sta mulți ani de acum înainte în garderoba ta!

Categorii Video