Dacă sezonul sărbătorilor este de obicei dominat de culorile tradiționale precum roșu, verde sau auriu, colecția #cometogether de la H&M își propune să schimbe clișeul și să aducă un aer proaspăt în acest decembrie. Pentru că întreaga colecție are o notă puternic urbană, clădită în jurul unor culori precum gri, roz pudrat sau argintiu, și noi ne-am ales ținutele în consecință. Am ales o mulțime de tricoturi în materiale luxoase precum cașmir sau mohair și ne-am jucat și cu elemente sport precum pufoaice supradimensionate și hanorace din bumbac premium.
Pentru ținuta de brunch, unul dintre cele 3 outfit-uri urbane, eu am ales o fustă midi satinată vișinie, o helancă în același ton și un pulover roz. Îmi plac la nebunie ținutele monocrome sau cu o culoare laitmotiv, așa că această ținută a fost ușor de purtat pentru mine și aș miza oricând pe ea pentru un prânz cu prietenii. Am completat-o cu o căciuliță din mohair roz, o geantă mică (cel mai hot trend al toamnei, mini-gențile sunt ușor de accesorizat și tare simpatice!) și o pereche de sandale. Însă, pentru siguranța tuturor, nu purtați sandale iarna fără niște dresuri groase!
Dana a ales o ținută inspirată din costumele de balerină – un top cu un decolteu adânc care trasează elegant linia gâtului, o fustă plisată din catifea, o pereche de saboți din satin cu o fundă enormă, o pufoaică absolut necesară în acest sezon și o geantă strălucitoare, potrivită atât pentru o ținută casual cât și pentru o ieșire seara.
Pentru ținuta de weekend totul a pornit de la o pereche de teniși, pentru că un weekend pe tocuri poate să fie epuizant pentru mine! Am asortat niște teniși maro cu o fustă supraelastică verde deschis și un hanorac tricotat. Elementul fun al ținutei este maleta, una dintre piesele vedetă ale iernii!
Dana a ales un look foarte casual, format dintr-un hanorac și o pereche de jeanși, pe care l-a transformat într-o ținută amuzantă cu o pereche de tocuri și o voaletă – câteva elemente clasice pentru o ținută de seară. Mixul de piese casual cu elemente elegante dau un aer proaspăt și modern ținutei!
Pentru outfit-ul de seară ne-am gândit la o propunere ceva mai atipică – amândouă am asortat pulovere supradimensionate cu elemente glamour – eu am purtat o rochie satinată argintie, iar Dana o pereche de pantaloni plisați verde metalizat și pantofi eleganți. Am obținut un look foarte chic, parțial elegant, parțial casual, ideal pentru petrecerile iernii.
Colecția #cometogether vă așteaptă în magazinele H&M din toată țara în toată luna decembrie!