Începând cu noul sezon, fustele plisate își fac simțită prezența nu doar în propunerile colecțiilor marilor designeri, ci și în rafturile magazinelor. Așadar, ne-am gândit să explorăm la rândul nostru câteva ținute și să încercam să dăm conotații noi uneia dintre cele mai populare interpretări ale fustei.
Dana a purtat o fustă plisată din colecția de toamnă Marks&Spencer, în timp ce eu am mixat ținutele cu o fustă Guess by Marciano dintr-un material cu aplicații strălucitoare. Pentru o ținută comodă, dar cu elemente fashionable am asortat fusta unui pulover cropped din mohair roșu aprins de la LiuJo și o pereche de cizme Acne. Astfel încât ținută să fie ancorată în prezent, un chocker sau un lănțișor la bază gâtului vor transforma radical orice look. Poți să alegi un ruj roșu pentru un statement plin de culoare sau poți să păstrezi machiajul natural pentru o ținută de zi.
Dana a ales să compună o ținută în straturi cu o pereche de jeanși skinny Marks& Spencer pe sub fustă și o cămașa supradimensionată bărbătească (tot M&S) pentru un look de zi. Comod dar și util pentru cei care au de alergat toate ziua, look-ul poate să fie completat cu un element neașteptat, așa cum sunt balerinii metalici cu fundă de la Zara.
În cea de-a două ținută a mea, contrastele de culori între albastrul indigo și roșul cărămiziu au reușit să creeze o ținută fresh și plină de energie pozitivă. Materialul satinat al hainei de la Guess și materialul strălucitor al fustei au fost îmblânzite de o bluză simplă din bumbac de la Mango și de o pereche de pantofi din lac de la Il Passo, fiind ținuta ideală pentru o tură de shopping și un prânz alături de prieteni. Dana s-a echipat pentru weekend cu o pereche de pantofi bărbătești ultra-moi de la Tezyo și cu un pulover gros de la Mango. Geanaă cu lanț auriu de la Tommy Hilfiger este elementul ideal pentru a da o notă elegantă unei ținute casual.
La cină niciuna dintre noi nu a făcut rabat de la note granny-chic: eu am ales proporțiile specifice acestui tip de haine: un sacou elegant lung de la Guess, un top din catifea de la Marks& Spencer, o pereche de pantofi de la Il Passo și un plic din piele întoarsă de la Mango, cu ramă aurie. Dana a ales să poarte un kimono dintr-un brocart superb, de la Guess, alături de o pereche de balerini îmblăniți de la Il Passo și împreună facem o echipă numai bună de trimis în oraș!
Fustele plisate impun două tip de proporții testate și verificate – fie o proporție care marchează talia cu un pulover cropped sau bluze băgate în talia fustei, fie proporții complet oversized în care poți miza pe sacouri, veste sau pulovere lungi și voluminoase. Dacă mergi pe aceste două rute, este imposibil să nu creezi ținute simpatice care să te ajute să treci prin toamnă ca un star de street style!