VIDEO – TREND CHALLENGE: Piese clasice – Cămașa


Nebunia cămășilor, declanșată încă de anul trecut, nu pare să se apropie de sfârșit. În această primăvară această piesă clasică și esențială revine cu forță în garderoba ta. Noi ne-am decis să încercăm trei moduri noi de a o purta în ținute utile zi de zi.

Pentru un outfit de weekend, eu am mers pe ideea de suprapuneri și am luat, peste o cămașă supra-dimensionată, un top dintr-un material asemănător pentru un efect trompe l’oeil. Efectul este de volum excesiv și mi s-a părut că adaugă acea doză necesară de extravaganță controlată. Am ales o pereche de jeanși drepți și o pereche de balerini cu aplicații de cristale care să completeze o ținută fun cu niște elemente prețioase. Dana mers pe aceeași rețetă: o pereche de jeanși cu talie înaltă și o suprapunere de cămăși au reușit să facă dintr-o ținută de zi simplă una interesantă și actuală.

În cazul ținutei de brunch lucrurile stau foarte însorit în grădina Danei: a început deja să poarte sandale! Adevărul este că am obosit cu această iarnă tumultoasă, abia așteptăm amândouă anotimpuri ceva mai călduțe! A ales o rochie furou peste care a suprapus o cămașă și un top din denim făcând dintr-o ținută de zi un ansamblu de texturi și culori primăvăratice. Eu am ales să mai profit puțin de pe urma influențelor hainelor de schi – am ales un pulover care respectă această estetică, o pereche de colanți cu fermoar și o pereche de pantofi cu toc.

Seara am ales amândouă să legăm cămășile într-un corset pe care le-am suprapus ținutelor noastre. Atât eu cât și Dana am ales ținute all black: Dana un sacou și o pereche de pantaloni iar eu o fustă cu volane și un top din cașmir. Am folosit amândouă cămășile purtate ulterior- ceea ce dovedește că, dacă vrei să folosești cămașa într-un fel mai puțin convențional o poți face fără niciun fel de problemă.

În mod sigur oferta de cămăși este enormă în acest sezon și veți găsi o mulțime de variante- însă cea mai bună opțiune este o cămașa cu un iz masculin, ușor supradimensionată pe care să nu-ți fie frică să o porți în toate felurile posibile.

Categorii Video