O știu pe Irina Țenovici de când schimbam e-mailuri despre crossuri, cifre de trafic și postări pe social media. Și la un moment dat i-am admirat câteva rochii simpatice, cu unc roi simplu, dar totuși foarte cool. Așa am aflat că a mea colegă de trust Irina (la vremea aceea) face și niște haine tare interesante. Și mai mult mi-a plăcut când am aflat că eticheta poartă numele Happy Friday. Pentru că, nu-i așa, cine nu e happy atunci când se apropie weekendul? Mai ales dacă întâmpini zilele libere în niște ținute care să-ți placă tare mult? Am stat de vorbă cu Irina Țenovici, designerul din spatele Happy Friday, despre începuturile afacerii, despre greșeli de business, despre zile relaxate și colecții capsulă care abia au apărut. Enjoy!
De ce Happy Friday?
Prin numele brandului am vrut să cuprind ceea ce simți atunci când îl porți. În 3 cuvinte pot spune: bucurie, libertate și relaxare. Pentru mine acestea sunt senzațiile pe care le ai într-o zi de vineri, înainte de weekend.
Cum a început aventura cu haine? Ce știai despre acest business cu modă, ce știai despre croieli, tipare etc atunci când te-ai apucat de afacere?
Am început atunci când eram în concediul de creștere al primului copil, în lungile plimbări prin parc, îmi fugea gândul către cum mi se schimbă viața cu un copil, cum o să-l cresc, ce o să-i placă să facă.. mă duceam departe…. și am ajuns să mă gândesc și la ce voi face eu peste 20 de ani Mi-am dat seama că nu mă vedeam făcând jobul de project manager în IT, pe care îl aveam atunci.
M-am gândit săptămâni întregi la ce îmi doresc și ce îmi place să fac. Nu am fost niciodată o fashionista, dar am realizat că îmi plac materialele, texturile, culorile și combinația lor. Și de aici a pornit scânteia.
Ce a fost cel mai dificil, la început? Care e cea mai mare provocare pentru un designer la început de drum?
Pentru mine cel mai greu lucru la început a fost să găsesc o croitoreasă în care să am încredere, care să respecte termenele stabilite și care să îmi spună când un lucru se poate face mai bine. Am citit cărți, am fost la cursuri, dar pentru că nu am făcut școala de design simțeam că am nevoie de sfaturile unui specialist. La început făceam naveta București-Brănești, acolo am găsit prima dată o croitoreasă care să accepte comenzi mici, după schițele pe care le făceam eu. Am reluat jobul între timp, dar am reușit să negociez ca vinerea să o am liberă și astfel vineri și sâmbătă erau zilele mele pe care le foloseam pentru acest hobby.
Primele comenzi le-am primit de la prietene și colege care m-au încurajat să continui. Apoi am vrut să cresc hobby-ul și să îl pregătesc pentru a deveni business. Am început colaborarea cu o fabrică unde lucram cu un constructor de tipare, cu gradări pentru mărimi și cu stoc pentru colecție. Era un alt nivel, am înțeles că lucrurile se fac altfel într-un business, trebuie să ai standarde, reguli proceduri.
Din păcate nu a fost cel mai bun moment pentru mine să lucrez la acel nivel, cu stocuri de zeci de produse pe un model, deoarece încă nu înțelegeam piața și nu aveam experiență în vânzări. Am învățat din greșelile pe care le-am făcut, am învățat că e bine să începi cu pași mici, să testezi mai întâi produsele și apoi să faci stoc și să ai întotdeauna un buffer penru cel puțin 3 luni, deoarece piața aceasta este imprevizibilă și nu poți să faci predicții pentru perioade mari. Ideea este că e bine să înveți din greșeli, dar să faci greșeli mici, altfel cu o greșeală mare poți să închizi business-ul.
Cum arătau primele haine plecate din atelierul tau? A fost vreuna de care nu vrei să te desparți?
De la început rochiile pe care le-am creat au fost colorate, cu buzunare și au fost realizate din materiale naturale. Port și acum una dintre primele piese pe care le-am creat, este o rochie dintr-un material din Africa, cu foarte multe culori, din colecția Around the world, în care am folosit materiale și inspirație de pe 5 continente.
Moodboardul Happy Friday va include mereu…
… culoarea roșie.
Pentru această vară, colecția ta arată cam așa…
Am realizat o colecție capsulă în care Mihaela Glăvan semnează designul pieselor. Sunt 3 piese basic, din materiale naturale: vâscoză și bumbac, cu un croi simplu: o rochie petrecută, pantaloni palazzo și o cămașă model bărbătesc. Le puteți vedea aici, sunt proaspăt lansate: https://happyfriday.ro/product-tag/mihaela-glăvan/.
De asemenea, vara aceasta am o colecție inspirată din hainele de samurai, pe care abia aștept să o descoperiți: https://happyfriday.ro/product-tag/new/.
Cum alegi materialele? De unde le aduci? Cu ce fel de materiale încă n-ai lucrat, dar ți-ar plăcea?
Materialele pe care le folosesc acum sunt majoritatea din Italia și Germania. Dar am avut ocazia, cu ajutorul familiei și prietenilor, să am acces la materiale deosebite din Africa, Uzbekistan, Singapore și Thailanda. Acum îmi doresc să realizez niște modele cu aplicații din paiete reversibile, e nebunie cu ele. 🙂 Caut soluții deocamdată penru că nu am găsit încă niciun furnizor care să aibă ceea ce vreau. Aș mai vrea să lucrez cu materiale tehnice, am niște idei de piese sport/casual, despre care nu aș vrea să dezvălui prea multe.
Unde găsim produsele Happy Friday?
Se pot comanda pe site: https://happyfriday.ro/. Se pot proba și cumpăra din showroomul nostru: Ion Câmpineanu 22, Bucureșți. Le avem, de asemenea, și în showroomul Dacia 24, unde este deschis până la ora 20:00, în timpul săptămânii și au program și în weekend.
Foto: https://happyfriday.ro/.